Impozitul forfetar pentru turism, „cazat“ în noul Cod Fiscal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Întâlnire între hotelieri și autorități

Impozitul forfetar pentru turism, „cazat“ în noul Cod Fiscal

Economie 15 Iunie 2015 / 00:00 3244 accesări

CERE ȘI ȚI SE VA DA! Investitorii din turismul de pe litoral au solicitat autorităților, la o întâlnire de la Năvodari, introducerea impozitului specific (forfetar) și mai multor facilități fiscale. Răspunsul ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici - „Multe dintre propunerile hotelierilor se vor regăsi în noul Cod Fiscal“. La întâlnirea de sâmbătă seară a participat și ministrul Economiei, Comerțului și Turismului, Mihai Tudose. La final, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, a declarat că două dintre solicitările mai vechi ale industriei turistice au fost deja rezolvate (TVA de 9% la pachetele turistice și legea voucherelor de vacanță) și că acum au mai rămas doar câteva puncte importante, care ar ajuta investitorii - „Mă refer la impozitul pe clădire. În noul Cod Fiscal, taxa asta depășește profitul pe care îl are un hotel. Cu alte cuvinte, dacă un hotel aduce 200.000 euro brut, mai mult de jumătate din sumă pleacă spre bugetul local. Din păcate, s-a dovedit că nici măcar o parte din această sumă nu se întoarce în stațiuni. Noi cerem reducerea impozitului local cu 50%, în toate zonele turistice“.

FORFETARUL, APROAPE O CERTITUDINE O altă problemă dezbătută a fost cea a impozitului forfetar - „Tot timpul am fost acuzați de evaziune fiscală. Nu vreți să ne asumăm o obligație de plată indiferent de cifra de afaceri sau de profitul hotelului? Statul va lua o taxă paușal, adică pentru un hotel de 200 de camere achităm 40.000 euro paușal, ne onorăm obligațiile și lucrăm corect cu statul. În schimb, noi nu mai suntem controlați zi și noapte“. Investitorii au mai cerut ca stațiunile să fie administrate de o firmă plătită dintr-o taxă de promovare și ca statul să înființeze o agenție care să sprijine orice investiție de peste un milion de euro. De asemenea, hotelierii vor ca jucătorii care vin pe litoral să fie scutiți de plata impozitului pe profit până la recuperarea investiției. La rândul său, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a spus că propunerile hotelierilor au șanse mari să se regăsească în noul Cod Fiscal - „Au fost multe idei bune. Să vă dau un exemplu - suma destinată asigurării mesei pentru angajații sezonieri ar putea fi scutită de orice fel de impozit. Cât despre impozitul forfetar, a fost făcut un amendament la Comisia de Buget, chiar săptămâna trecută. Și el va fi în noul Cod Fiscal“.



12