Impozitul minim rămâne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Impozitul minim rămâne

Eveniment 09 Aprilie 2010 / 00:00 785 accesări

BÂLBÂIELI POLITICE. Ultima speranţă a micilor întreprinzători din România s-a dus pe apa Sâmbetei. Deşi au promis, în mod repetat, încă de anul trecut, că impozitul minim va fi eliminat în acest an, iată că guvernanţii s-au răzgândit, spunând că Fondul Monetar Internaţional nu îi lasă să renunţe la această impunere. Măsura urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2010, apoi de la 1 aprilie 2010. Şi în ceea ce priveşte introducerea impozitului forfetar guvernanţii s-au răzgândit. Astfel, barurile, restaurantele, taximetriştii, micii hotelieri, frizerii şi coafezele sau atelierele de reparaţii şi spălătoriile scapă anul acesta de povara impozitul forfetar mult discutat în ultima perioadă, Guvernul intenţionând să continue până în 2011 aplicarea impozitului minim pe cifra de afaceri. Potrivit afirmaţiilor vicepreşedintelui Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Constanţa, Gabi Radu, menţinerea impozitului minim dovedeşte că statul este neserios şi nu face altceva decât să distrugă mediul de afaceri. „De la introducerea impozitului minim, efectele acestuia în mediul de afaceri au fost mai mult decât evidente. Este responsabil pentru cele 130.000 de firme care au falimentat anul trecut şi va fi răspunzător şi pentru cei 100.000 de agenţi economici ce vor sucomba în acest an. Este o dovadă clară a faptului că vor să distrugă mediul de afaceri, căci altă explicaţie nu există. Patronatele, dar şi Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România au tras nenumărate semnale guvernanţilor cu privire la efectele dezastruoase pe care le produce acest impozit. Cu toate acestea, decizia lor este de păstrare, ceea ce este absurd. Dacă atunci când l-au introdus nu ştiau ce impact va avea, acum, la un an de la introducere şi la efectele evidente pe care le-a produs, guvernanţii nu mai au nicio scuză. Această atitudine este clar de asanare a mediului de afaceri într-o manieră voită”, a declarat Gabi Radu.

SUFOCATE. Impozitul minim a fost aplicat începând cu luna mai 2009, fiind calculat diferenţiat, în funcţie de cifra de afaceri, între un nivel minim anual de 500 de euro şi o limită maximă de 10.000 de euro. Impozitul minim şi criza economică continuă să facă victime în rândul agenţilor economici constănţeni şi în acest an. Numărul firmelor constănţene care şi-au suspendat temporar activitatea în primele două luni ale acestui an a crescut de aproape 4 ori comparativ cu intervalul ianuarie-februarie 2009, de la 145, la 554, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În ceea ce priveşte dizolvările voluntare, au fost raportate 150, faţă de 23, câte au fost în 2009, creşterea fiind de circa 6 ori. În judeţul Constanţa, numărul total de comercianţi activi din punct de vedere juridic era de 39.422 la finele lunii februarie 2010, din care 10.558 reprezentau persoane fizice autorizate, în timp ce 29.154 erau persoane juridice.



12