Impozitul pe profit, luat în discuţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Impozitul pe profit, luat în discuţie

Economie 19 Noiembrie 2010 / 00:00 416 accesări

Camera Consultanţilor Fiscali, în colaborare cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, a organizat ieri o întâlnire între mediul de afaceri şi consultanţii fiscali pe tema impozitului pe profit. Potrivit vicepreşedintelui Camerei Consultanţilor Fiscali din România, Ionelia Vişan, scopul seminarului a fost acela de a dezbate atât noutăţile privind impozitarea profitului, cât şi problemele cu care se confruntă agenţii economici. „Această întâlnire între mediul de afaceri şi consultanţii fiscali este necesară şi constructivă. Nu spun că sunt nelămuriri în lege, dar pentru că sunt speţe noi, vrem să fie dezbătute pentru a demonstra că nu am înţeles eronat. Este posibil să înţelegem greşit aplicarea, respectiv voinţa legiuitorului, iar pentru a elimina riscul de a avea probleme de înţelegere a aplicării corecte a legislaţiei fiscale organizăm astfel de întâlniri”, a spus Ionelia Vişan. În ceea ce priveşte eliminarea impozitului minim, vicepreşedintele Camerei Consultanţilor Fiscal din România a declarat că, odată cu dispariţia acestuia, foarte multe societăţi au scăpat de un stres. „Multe societăţi, mai ales cele mici s-au relaxat pentru că până acum plăteau un impozit asupra unei piederi”, a spus Vişan. În cadrul seminarului s-a discutat şi despre impactul regulilor contabile şi fiscale aplicate în declaraţiile fiscale pe care agenţii economici sunt obligaţi să le depună într-un anumit termen, dar şi despre ajustarea situaţiilor fiscale.

Taguri articol


12