Persoanele fizice sau juridice care organizează manifestări artistice, competiţii sportive sau orice altă activitate distractivă, cu caracter permanent sau ocazional, datorează impozitul pe spectacole. Directorul executiv al Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa, Virginia Uzun, a declarat că acest tip de impozit se plăteşte lunar, până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care se organizează spectacolul, organizatorii având obligaţia ca până la aceeaşi dată să depună şi formularul privind „Declaraţie/ decont de impunere privind activităţile artistice şi distractive de videotecă/ discotecă“ sau „Decont lunar pentru stabilirea impozitului pe spectacole“, la care se vor anexa, cartea de identitate a delegatului/ împuternicitului în original şi copie şi delegaţia/ împuternicirea în original şi copie. Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor, iar pentru activităţile artistice şi distractive care au loc într-o videotecă sau discotecă, în funcţie de suprafaţa incintei în care se desfăşoară activitatea. „Precizăm că impozitul pe spectacole nu se aplică spectacolelor organizate în scopuri umanitare. De asemenea, depunerea peste termen, nedepunerea declaraţiilor, precum şi încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidenţa şi gestionarea, după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole se sancţionează cu amendă contravenţională“, a mai spus Uzun.