După două seri de concurs aflate sub semnul emoţiilor, dar şi o seară de recitaluri ale juriului, duminică seară, la Teatrul de Vară din staţiunea Mamaia, cel mai important eveniment muzical din România, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, a culminat cu Gala Laureaţilor. Organizatorii celei de-a 37-a ediţii a festivalului au fost Consiliul Judeţean Constanţa, în colaborare cu Televiziunea Română - TVR 1 şi Societatea Română de Radiodifuziune.
Seara de gală s-a desfăşurat în prezenţa unei audienţe numeroase, care s-a arătat încîntată de prestaţia interpreţilor şi calitatea pieselor participante la concurs. Publicul a răsplătit cu aplauze îndelungi cîştigătorii, fredonînd chiar unele dintre piesele cu care interpreţii au urcat pe podium, deşi le auzeau pentru a doua oară. De remarcat este o premieră în istoria festivalului de la Mamaia, faptul că, la ediţia 2007, premiul acordat de reprezentanţii presei a ajuns la trupa „Pinky”, de backing vocals. „Nu ne aşteptam să cîştigăm, fiind doar backing vocals în timpul festivalului. Am fost pe scenă să îi ajutăm pe concurenţi, să fim acolo pentru oricine are nevoie de noi. Sîntem foarte onorate şi încîntate de acest premiu, este o mare realizare pentru noi”, au declarat Nicoleta, Alina şi Cristina, cele trei componente ale trupei „Pinky”. Lucia Dumitrescu, cîştigătoarea premiului I la Interpretare, precum şi a Marelui Trofeu al Festivalului de la Mamaia, a fost extrem de fericită şi de emoţionată. „Mă simt foarte fericită şi onorată să cîştig acest extraordinar premiu. Este, de asemenea, o onoare să primesc titlul de cîştigător al Festivalului de la Mamaia, ţinînd cont de faptul că de aici s-au ridicat toate marile voci ale României, sper să fiu şi eu una dintre ele, una mai modestă. Vreau să mulţumesc juriului pentru acest premiu, mai ales că nu m-am aşteptat nicio clipă să cîştig, deoarece concurenţa a fost extraordinară. Mi-a fost foarte teamă de Creaţie, dar şi de unii concurenţi de la Interpretare, piesa Luminiţei Anghel mi s-a părut extraordinară. Eu chiar mă bucur pentru acest premiu, vreau să mulţumesc compozitorilor care m-au ajutat, dar şi dragei noastre Laura Stoica, pentru că ne-a adus în suflet acest cîntec. Îmi pare rău că nu a fost alături de mine, aşa cum au fost toţi compozitorii pieselor şi interpreţilor care au cîştigat. Mi-ar fi făcut mare plăcere să mă ţin de mînă cu ea, aşa cum au făcut toţi concurenţii. Sînt foarte fericită, nici nu am cuvinte, sînt foarte emoţionată, mulţumesc Consiliului Judeţean pentru această minunată maşină, pe care o voi conduce anul viitor, nu am permis deocamdată…”, a declarat cîştigătoarea Trofeului.
La rîndul său, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a precizat: „Astăzi (n.r. duminică) a fost o şedinţă cu 22 de consilieri judeţeni, care au vizionat cele două premii I de la Interpretare şi Creaţie şi care au votat – 20 -, pentru cîştigătoarea Marelui Trofeu. Aşa au votat ei, au vrut să sprijine tinereţea, este votul consilierilor judeţeni, nu trebuie judecat şi interpretat de nimeni. A fost o şansă, pe care noi, consilierii judeţeni, în majoritatea noastră absolută, am dat-o tinereţii şi am dat o speranţă muzicii româneşti”.
Momentul decernării premiilor s-a încheiat cu un superb spectacol de artificii, iar finalul Festivalului „Mamaia” ediţia 2007 le-a aparţinut componenţilor trupei „VH2”, care au susţinut un recital extraordinar.
„A fost o ediţie care a stat în picioare, cu micile stîngăcii inerente cîntatului live, ale transmisiunilor în direct. Există, oriunde în lume, stîngăcii, uneori mai mari, alteori mai mici, dar, puse una peste alta, a fost un succes, sălile au fost pline, s-a cîntat muzică de calitate, au apărut interpreţi noi, foarte buni, cîteva compoziţii bune, deci festivalul şi-a îndeplinit menirea. Îmi doresc ca persoanele care îl vor face în continuare, noi, alţii, cine va vrea să îl facă, să îl ţină măcar la acest nivel, este foarte important să se menţină, fiindcă el a mai fost la un nivel, a căzut, şi-a revenit foarte greu, îşi revine greu în momentul în care cade. Festivalul trebuie păstrat la acest nivel şi, bineînţeles, dacă, de fiecare dată, îi mai coşi cîte un fir de aur în panoplie, atunci este bine”, a concluzionat Directorul Direcţiei de Cultură din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Zgabercea.