Galeriile de ară „Amfora” din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa au găzduit, joi seară, un eveniment inedit: vernisajul unei expoziţii de... familie.
Profesoara Carmen Ţanu şi talentatul său fiu, Sorin-Eduard Manta, în vârstă de 15 ani, membri ai Asociaţiei Artiştilor Plastici „Amfora”, au expus pe simeze „Împreună”, lucrări de artă decorativă, respectiv portrete-caricaturi. Alături de ei s-a aflat distinsul grafician Leonte Năstase, cel care, în urmă cu cinci ani, i-a iniţiat în tainele artelor plastice pe cei doi expozanţi.
Sorin-Eduard nu este doar un adolescent talentat la grafică, ci şi un bun mânuitor al condeiului, dovadă fiind numeroasele premii pe care le-a obţinut la concursurile internaţionale, naţionale şi interjudeţene. Portretele expuse pe simezele „Amforei” au fost realizate anul trecut, în vacanţa intersemestrială, fiind, totodată, reunite într-un volum, apărut la Editura Universitară. Ele redau personalităţi din domeniul artelor, ştiinţei, sportului, dar şi chipurile celor apropiaţi, printre care se află chiar portretul „Profului”, dar şi autoportretul.
„Toţi copiii desenează portrete metaforic, dar am observat că Edi depăşea stadiul metaforicului simplu, reuşind să surprindă şi să fixeze caracterul celui pe care îl desenează”, a precizat Leonte Năstase. „Dacă ne gândim că aceste lucrări au fost realizate la 14 ani, nu putem să nu-l privim pe Edi cu puţină invidie”, a conchis cunoscutul grafician constănţean. La cei 15 ani ai săi, Sorin-Eduard Manta, elev al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia, este membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici „Amfora” Constanţa, al Cenaclului Naţional „Săgetătorul”, al Cenaclului - junior al Uniunii Scriitorilor din România, precum şi al Centrului Naţional de Excelenţă al Tinerelor Talente Literare.
Atenţia privitorului este atrasă nu doar de portretele realizate în tuş de către Edi Manta. Lucrările realizate de Carmen Ţanu, profesor de geografie la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, reprezintă „pata de culoare” a expoziţiei „Împreună”. Ele vorbesc despre sensibilitatea autoarei, care reuşeşte să îmbine în mod armonios culoarea şi forma, spre delectarea privirii.