„Împreună pentru siguranţa copiilor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cumpăna

„Împreună pentru siguranţa copiilor”

Administrație 30 Aprilie 2013 / 00:00 433 accesări

SFATURI Zeci de copii de grădiniţă sau din clasele primare au umplut sala de spectacole a căminului cultural. Ei au stat cuminţi pe scaune şi i-au ascultat pe adulţi - unii veniţi de la Primărie, alţii de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa ori de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Constanţa - care i-au îndrumat şi i-au învăţat ce ar trebui să facă în anumite situaţii. Totul a fost organizat în cadrul campaniei „Împreună pentru siguranţa copiilor. Sărbători în siguranţă”. Poveşti ale copilăriei au fost folosite de poliţişti pentru a le spune celor mici ce ar trebui să facă dacă se pierd într-un magazin, dacă sunt singuri acasă şi bate cineva la uşă ori dacă vor să treacă strada. Chiar dacă au doar câţiva ani, cei mai mulţi dintre cei mici au ştiut să răspundă întrebărilor. Şi părinţii au fost prezenţi, iar reprezentanţii Poliţiei i-au rugat să-i înveţe pe copii numele de familie şi un număr de telefon pentru a le putea da informaţii oamenilor legii în cazul în care se rătăcesc şi sunt găsiţi. „Am apelat la aceste instituţii pentru a le îndruma paşii celor mici. Este foarte important ca ai noştri copii să fie în siguranţă“, a declarat, la rândul său, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

SUPRAVEGHERE Dacă poliţiştii le-au spus celor mici ce şi cum ar trebui să facă în anumite situaţii, primarul le-a vorbit mai mult părinţilor pe care i-a rugat să înfiinţeze şi să ia parte la un program de supraveghere a copiilor în timpul orelor de curs. „Prin rotaţie, părinţii se pot organiza să supravegheze copiii în timpul pauzelor. La şcoală avem paznic, dar la sala de sport, unde se ţin ore pentru copii din câteva clase primare, nu avem pe nimeni care să aibă grijă de ei. Am văzut că un astfel de sistem funcţionează în alte părţi şi nu văd de ce nu s-ar putea face şi la noi“, a explicat Gâju.



12