Nu se poate vorbi de apariţia ziarului Telegraf dacă nu amintim de săptămânalul „Contrast”, care, pentru noi, a însemnat ucenicia. A fost un exerciţiu la vremea respectivă, pentru că cei mai mulţi dintre noi nu veneau din presă. Constantin Cumpănă şi cu mine eram cei mai în vârstă din redacţie, ceilalţi fiind foarte tineri şi, cu toate astea, echipa s-a sudat foarte repede. Probabil că lucrul cel mai frumos care a rămas din vremea respectivă a fost faptul că împreună scriam ziarul, împreună îl tipăream, îl editam şi îl şi vindeam. Una dintre cele mai calde amintiri din perioada de început rămâne ieşirea de la tipografie, care era, la vremea aia, o uzină în care „monstrul” principal era rotativa, ce făcea un zgomot cât şase locomotive. Era căldura pe care o simţeai în momentul în care, pe la patru dimineaţa, plecai din tipografie aproape „beat” de bucurie să-ţi vezi articolul tras în plumb şi, apoi, pe cerneală tipografică. Era ceva extraordinar! Poate este greu de crezut, dar au fost perioade în care am vândut roşii şi cartofi în piaţă ca să putem susţine ziarul. La un moment dat, ziarul „Contrast” era cunoscut în toată ţara, fiind distribuit în toate marile oraşe. Amuzant este cum ajuns eu în redacţia „Telegraf”. La vremea respectivă conduceam un ziar de partid şi mă împrietenisem deja cu Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, studenţi pe acea vreme, care scoteau ziarul. La un moment dat, ei au avut nevoie de mine să transport pe cineva la tipografie cu maşina mea, de altfel fiind singurul care avea maşină la acea vreme. A venit la mine un tip pletos, hipiot de felul lui, bineînţeles că este vorba de Sorin Lucian Ionescu, cu care am discutat în drum spre tipografie. La un moment dat, îmi spune: „Da’ ştiţi, aveţi vână de ziarist!”. După ce se întoarce, le spune colegilor: „Băieţi, ştiţi, am descoperit un băiat care poate fi ziarist”, moment în care Mazăre zice: „Vezi că e redactor şef la ziarul...” şi a dat numele ziarului la care lucram.

Jurnalist Remus Haralambie, fondator al şcolii de jurnalism „Telegraf”