Împrumuturile externe adâncesc criza

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deşi necesare

Împrumuturile externe adâncesc criza

Justiție 02 Noiembrie 2010 / 00:00 301 accesări

Criza face parte din ciclul normal al unei economii de piaţă, iar România, ca o economie deschisă către exterior, nu a putut fi ocolită de efectul de domino care a lovit toate ţările interconectate, dar ar fi putut gestiona situaţia mai bine, consideră prof. univ. dr. de economie în cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Victor Ploae. “Dacă statul ar fi gestionat mai bine bugetele, fluxurile de cheltuieli, banii din activele vândute, criza de care nu puteam scăpa, ca efect negativ al deschiderii către exterior a economiei noastre, ar fi putut să nu aibă efecte aşa de dramatice la noi, lovind într-o economie stabilă macroeconomic”, a declarat Ploae. Conform acestuia, până la ieşirea din criză, care nu poate fi prevăzută şi care va veni tot din exterior, în momentul de dezechilibru macroeconomic actual, piaţa face apel la stat pentru a o ajuta, iar acesta are ca singură sursă de finanţare viabilă instituţiile internaţionale, cum ar fi şi FMI. “Chiar şi statele dezvoltate au fost nevoite să încalce politica economică neoliberală după care se conduc de la începutul anilor ’80 şi să intervină în piaţă, pentru că economia nu a putut rezolva singură dezechilibrele. La noi, împrumuturile interne au distrus mediul privat, care nu a mai fost o ţintă pentru bănci, acestea preferând statul ca partener. Singura variantă viabilă a rămas finanţarea externă”, a precizat profesorul. El a adăugat că, din păcate, împrumuturile acordate de Fond produc, prin condiţiile puse, accentuarea austerităţii şi, prin acumularea lor peste măsură, un efect de bulgăre de zăpadă, punând în pericol sustenabilitatea economiei naţionale şi, implicit, actualul sistem social. “În condiţiile în care creşterea economică prevăzută de FMI pentru 2011 este relativă, iar sumele luate de la Fond nu merg în investiţii care să dinamizeze domenii esenţiale pentru economie, cum ar fi infrastructura, agricultura, turismul, va trebui să împrumutăm mai departe, devenind, la un moment dat, incapabili de a da banii înapoi. De asemenea, sistemul social actual poate fi distrus de lipsurile care vor aduce oamenii la disperare”, a încheiat Victor Ploae.

Taguri articol


12