Împuşcat şi tăiat cu o sabie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Împuşcat şi tăiat cu o sabie

Eveniment 07 Octombrie 2010 / 00:00 2416 accesări

UCIS CU BESTIALITATE. Suspecţii principali în cazul osemintelor găsite într-un puţ de la marginea localităţii constănţene Corbu au făcut ieri mărturii şocante. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au declarat că suspecţii sunt Lucian Lică, de 24 de ani, vărul acestuia, Laurenţiu Ştefan Lică, de 19 ani, şi Marian Bran, de 19 ani, toţi trei din comuna Corbu. Anchetatorii au stabilit că, în cursul unei nopţi din luna octombrie sau noiembrie 2007, cei trei, înarmaţi cu arme albe şi, probabil, şi cu un pistol, au intrat în incinta fermei lui Nicolae Puşcaşu, zis „Austriacul”, de la marginea satului Vadu, comuna Corbu, cu scopul de a fura, întrucât ştiau că proprietarul este plecat din ţară. La scurt timp după ce au intrat în imobil, cei trei au fost surprinşi în curte de Victor Barnea, zis „Primarul”, paznicul fermei. Fără să stea pe gânduri, cei trei l-au atacat lovindu-l cu pietre, apoi cu pumnii şi picioarele, astfel încât i-au provocat leziuni grave care au dus la moartea acestuia.

ASCUNS ÎN PUŢ. În timpul audierilor Lucian Lică, condamnat la 30 de ani de închisoare după ce a măcelărit doi bătrâni din Corbu, le-a declarat anchetatorilor că totul s-a întâmplat în a treia noapte în care au mers la furat la fermă. În momentul în care au intrat în casa lui „Austriacul”, hoţii au dat nas în nas cu „Primarul“, care se trezise din cauza zgomotului. Lucian Lică a mărturisit că a scos din buzunar pistolul pe care îl avea de la Bran şi a tras singurul cartuş din încărcător în direcţia paznicului iar apoi a pulverizat câteva jeturi de spray lacrimogen cu piper. Laurenţiu Ştefan Lică şi Marian Bran au început să îl lovească cu pumnii şi picioarele pe paznicul căzut la pământ. Lucian Lică a venit din urmă şi a înfipt de trei ori sabia în pieptul paznicului. Pentru a fi siguri că acesta a murit, unul dintre suspecţi l-a lovit pe „Primarul“ cu o piatră în cap. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în timp ce victima se zbătea între viaţă şi moarte, cei trei suspecţi au furat din casă mai multe produse electronice şi electrocasnice, sticle cu băuturi alcoolice, iar din curte, mai mulţi baloţi de paie, bunuri pe care le-au transportat în două rânduri cu căruţa la locuinţa lor. După primul transport, când şi-au dat seama că bărbatul a murit, i-au învelit capul într-o pungă pentru că pierdea prea mult sânge apoi au înfăşurat cadavrul într-o pătură, l-au legat fedeleş cu o bucată de cablu electric, au spălat urmele de sânge, după care l-au transportat la marginea comunei Corbu. Acolo au aruncat cadavrul şi pistolul în puţul unei fântâni părăsite. În cursul nopţilor următoare au aruncat în fântână trei căruţe şi trei cotigi cu pământ, pentru a se asigura că victima nu va fi descoperită. Cu toate că au verificat în mare parte puţul în care a fost aruncat cadavrul, procurorii nu au găsit până în prezent pistolul folosit de Lucian.

„TURNAŢI“ DE UN DEŢINUT. Oribila crimă a ajuns la urechile anchetatorilor în urma declaraţiei unui deţinut de la Poarta Albă. Dacă în primă fază totul părea a fi doar un motiv ca deţinutul „turnător“ să se plimbe afară din penitenciar, după două zile de săpat pe câmp, procurorii au constatat că mărturia acestuia este adevărată. Autorul denunţului a aflat de la Lucian Lică cum a scăpat el de o crimă. Deţinutul care l-a „turnat“ pe Lică a ajuns în spatele gratiilor anul acesta, la începutul lunii martie. Laurenţiu Ştefan Lică şi Marian Bran au fost prezentaţi ieri judecătorilor, care au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie.



12