Pentru recuperarea arieratelor la bugetul statului, Direcţia Generală a Finaţelor Publice (DGFP) Constanţa recurge la executarea silită a agenţilor economici rău-platnici. Pe lista neagră a instituţiei se regăseşte şi societatea IMUM SA, cu domiciliul fiscal în localitatea Medgidia. Ca urmare a datoriilor pe care le are la bugetul statului, această societate a fost scos la licitaţie un activ al firmei. Astfel, la licitaţia care se va desfăşura mîine, la Administraţia Finanţelor Publice Medgidia, Fiscul speră să vîndă un teren intravilan de 6.400 metri pătraţi. Preţul de pornire a licitaţiei pentru acest activ este de 688.425 lei. Potrivit reprezentanţilor DGFP Constanţa, preţul de evaluare, respectiv pornire a licitaţiei nu include TVA. „Întrucît acest bun imobil este scos la licitaţie pentru a doua oară, preţul de pornire a licitaţiei va fi redus cu 25% faţă de preţul de evaluare”, se arată în anunţul publicat pe site-ul instituţiei. Cota de taxa pe valoarea adăugată pentru vînzarea bunurilor imobile este de 19% neimpozabil, în conformitate cu prevederile art. 128 alin. (3) lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Persoanele care pretind vreun drept asupra acestui bun sînt obligate să înştiinţeze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilită pentru vînzare. Cei interesaţi în cumpărarea acestui bun trebuie să depună, pînă în preziua termenului de vînzare, dosarul complet cu documentele necesare, urmînd să se prezinte la data stabilită pentru vînzare. Totodată, ofertanţii sînt obligaţi să prezinte la dosar, pînă în ziua precedentă termenului de vînzare, dovada depunerii taxei de participare, reprezentînd 10% din preţul de pornire a licitaţiei. Taxa de participare se va depune în contul deschis de DGFP Constanţa. La dosar vor mai fi anexate împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant, pentru persoanele juridice de naţionalitate română; copie de pe certificatul unic de înregistrare, eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; pentru persoanele juridice straine, actul de înmatriculare, tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; dovada emisă de creditorii fiscali că nu au obligaţii fiscale restante. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, societatea are datorii totale la bugetele de stat de nu mai puţin de 19.978.657 lei. În plus, IMUM mai are datorii şi cu salariile şi creditele bancare în sumă de peste 28 milioane lei. De altfel, angajaţii firmei au protestat în nenumărate rînduri, aceştia nefiind plătiţi de luni de zile.