Imunitatea lui Severin, analizată joi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PE

Imunitatea lui Severin, analizată joi

Politică 21 Iunie 2011 / 00:00 670 accesări

Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European (JURI) a avizat, ieri, raportul întocmit de eurodeputatul italian Francesco Speroni privind cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin. Speroni a precizat, săptămâna trecută, că a analizat argumentele pro şi contra din dosar şi în concluzie recomandă ridicarea imunităţii parlamentare de care beneficiază Adrian Severin, cu precizarea că se exclude restricţionarea libertăţii personale. Raportul Speroni ajunge joi în plenul Parlamentului European, unde se aşteaptă un vot covârşitor în favoarea ridicării imunităţii deputatului român. Ministerul Justiţiei a transmis, la 5 aprilie, preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, solicitarea DNA de ridicare a imunăţii europarlamentarului Adrian Severin pentru suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Sunday Times a scris că europarlamentarii Adrian Severin, Ernst Strasser (fost ministru austriac de interne) şi Zoran Thaler (fost ministru de externe sloven) au acceptat 100.000 de euro pe an de la reporteri care se dădeau drept lobbyşti, pentru a prezenta amendamente la proiectele de directive ale UE referitoare la sectorul bancar. Ulterior, ziarul a publicat cazul unui al patrulea europarlamentar implicat în scandalul „bani contra amendamente”, fiind vorba despre Pablo Zalba Bidegain, din Spania, membru al Partidului Popular European.



12