Imunitatea, privilegiu sau paravan?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dezbateri

Imunitatea, privilegiu sau paravan?

Eveniment 19 Ianuarie 2013 / 00:00 502 accesări

MODIFICARE Senatorii şi deputaţii au considerat că este necesară o modificare a statutului parlamentarilor şi a regulamentului camerelor, pentru a evita pe viitor situaţii penibile, în care parlamentarii, indiferent că sunt sau nu vinovaţi, sunt victime ale răzbunărilor politice. Astfel, proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor conţine o propunere prin care se solicită Parchetului să noteze în cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a unui ales motivele concrete care justifică această măsură şi să nu mai trimită, ca până acum, dosarul integral. Prin această modificare se doreşte să se prezinte la Parlament doar probe pe care procurorul le consideră relevante pentru măsura respectivă şi, totodată, să fie excluse acuzaţiile de scurgere de informaţii. Practic parlamentarii doresc să nu mai existe execuţii politice televizate, iar eventualele arestări să fie foarte bine fundamentate. Un lucru de bun simţ până acum, dacă ne gândim că multe dintre cazurile mediatizate s-au dovedit a fi doar răzbunări politice. Primii care au sărit ca arşi au fost pedeliştii şi bineînţeles preşedintele Băsescu, cel care de 8 ani se ascunde în spatele imunităţii prezidenţiale, sperând că va scăpa de dosarul “Flota”. “Intenţia USL de modificare a statutului senatorilor şi deputaţilor care vizează imunitatea parlamentară, poate genera prejudicii serioase României în spaţiul european”, a declarat preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda. Nici Buda şi nici ceilalţi pedelişti nu au considerat ca un prejudiciu la imaginea României minciunile şi aberaţiile lansate la nivel european în timpul rferendumului pentru demiterea preşedintelui. Atunci când strigau ca din gură de şarpe “lovitură de stat”, sau se plângeau liderilor europeni de aşa-zisa hăituială politică la care erau supuşi, nu s-au gândit că aduc un grav prejudiciu de imagine prin minciunile lor. Traian Băsescu, prin purtătorul de cuvânt, Bogdan Oprea, a declarat că “o consolidare a imunităţii parlamentare în raport cu încălcarea legii ar fi o gravă eroare”. La rândul său, Cristian Diaconescu, refugiat sub fustele prezidenţiale, a catalogat ca fiind un lucru “aberant şi ruşinos” introducerea în statutul parlamentarilor a obligativităţii prezentării de către Parchet a unor probe “relevante” pentru ridicarea imunităţii aleşilor.

GAFĂ POLITICĂ Dezbaterile prelungite pe tema modificării statutului senatorilor şi deputaţilor au condus la oboseală excesivă, şi implicit la o serie de gafe. Mai exact, de la Parlament, proiectul de modificare a statutului senatorilor şi deputaţilor a ajuns la Preşedinţie, Agenţia Naţională de Integritate (ANI), Guvern şi Parchet. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nu înţelege de ce au fost trimise Preşedinţiei şi Parchetului propunerile de modificare a statutului parlamentarilor. “Cred că în legătură cu ANI poate să existe o logică, pentru că ANI, vizând aspecte prin statutul său ca instituţie, ar avea un cuvânt de spus. Ce ar avea de spus şi în ce calitate preşedintele României sau Parchetul nu pot să înţeleg şi probabil că lămuririle trebuie căutate în altă parte”, a declarat Antonescu. Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a afirmat că Preşedinţia, Guvernul, ANI şi Parchetul nu au nicio îndrituire să se pronunţe pe modificările Statutului parlamentarilor, el apreciind că cei care au trimis acestor instituţii proiectul au comis o gafă politică.



12