Consiliul Concurenţei desfăşoară în prezent de peste trei ori mai multe investigaţii decât în 2009 şi intenţionează să le finalizeze pe cele mai vechi de trei ani, spun oficialii instituţiei. „În continuare, deschidem mai multe anchete decât finalizăm. Faţă de 2009, când aveam 23 de investigaţii, am ajuns acum la 77. Multe vizează pieţe locale, unde noi nu mergeam înainte”, a declarat preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu. El a mai spus că s-au finalizat peste 50% dintre anchetele mai vechi de trei ani şi că instituţia îşi propune să le încheie şi pe cele rămase, până la finele anului. Dintre cele 77 de anchete în curs, 22 au fost declanşate în 2011, iar 23, în 2010. „54 de investigaţii (70% din total) au fost deschise prin autosesizare. Valoarea amenzilor aplicate până la finele lui septembrie este de 289.277.393 lei”, a mai spus Chiriţoiu. În 2010, amenzile aplicate de CC s-au ridicat la 132,5 milioane lei. Pentru practici anticoncurenţiale, CC a sancţionat 49 de întreprinderi şi o asociaţie (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi). Pentru furnizarea de informaţii inexacte, CC a amendat Raiffeisen Bank. Amenzile aplicate de Concurenţă, în ultimele zece luni, au o valoare similară cu cele date în cei 13 ani de la înfiinţarea instituţiei. „Dacă punem amenzile aplicate Poştei Române şi operatorilor de telecom (Orange şi Vodafone), ajungem la circa 85 milioane euro, faţă de o sută şi ceva de milioane, cât am avut în cei 13 ani”, a declarat Bogdan Chiriţoiu.