În 2020, un român din patru va deţine un autoturism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit Master Planului General de Transport

În 2020, un român din patru va deţine un autoturism

Eveniment 17 Aprilie 2014 / 00:00 458 accesări

Un român din patru, respectiv 24,9% din populaţia ţării, va deţine un autoturism în anul 2020, faţă de 19,3% în 2011, potrivit estimărilor privind gradul de motorizare al României, incluse în Master Planul General de Transport (MPGT). „Gradul de motorizare din România se află încă la niveluri relativ inferioare, ceea ce înseamnă că este de aşteptat ca acesta să crească semnificativ în viitor. În anul 2011, 19,3% din populaţie deţine un autoturism, procent ce creşte la 24,9% în anul 2020”, se arată în Raportul asupra definirii problemelor, care face parte din MPGT, lansat spre dezbatere publică. Potrivit unui grafic inserat în document, gradul de motorizare va continua să crească până la peste 35% în anul 2030. Odată cu creşterea gradului de motorizare, se va reduce dependenţa populaţiei de transportul public, menţionează autorii studiului. „Această reducere a pieţei captive modifică dinamica sectorului de transport public, existând o creştere a competiţiei sectorului rutier generată de populaţie, care are un autoturism disponibil pentru a efectua călătoria. De vreme ce numărul de autoturisme achiziţionate creşte, sectorul feroviar trebuie să-şi îmbunătăţească serviciile oferite doar pentru a-şi menţine cota de piaţă”, se precizează în MPGT. Scenariul de referinţă pentru anul 2020 conţine şi estimarea potrivit căreia numărul de călătorii cu trenul se va reduce cu 20,8%. „Reducerea de 20,8% în numărul de călătorii efectuate cu trenul este indusă de creşterea gradului de motorizare şi de investiţiile aflate în derulare la nivelul reţelei de autostrăzi, ceea ce determină creşterea atractivităţii pentru călătoriile cu autoturismul. Călătoriile cu autobuzul sunt prognozate a creşte uşor cu 1,3%. Ca şi calea ferată, sectorul de transport cu autobuzele va fi afectat negativ de creşterea gradului de motorizare, dar va beneficia de investiţiile în dezvoltarea reţelei de autostrăzi, ceea ce conduce la îmbunătăţirea timpilor de parcurs”, mai spune documentul. MPGT a fost publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, unde va fi supus dezbaterii publice până la data de 15 mai. „Facem menţiunea că MPGT este un document strategic complex al României care stabileşte direcţiile de acţiune strategice pe toate modurile de transport: rutier, feroviar, naval şi aerian, care trebuie să aibă în vedere problemele identificate pentru fiecare sector de transport, obiectivele specifice, viziunea strategică a Ministerului Transporturilor pentru implementarea politicilor de transport, precum şi lista de proiecte sustenabile finală aferentă Master Planului”, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.



12