În 2021, 30% din totalul turiştilor de pe litoralul bulgăresc au fost români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În 2021, 30% din totalul turiştilor de pe litoralul bulgăresc au fost români

Externe 09 Octombrie 2021 / 19:16 1991 accesări
Foto: Pixabay

Foto: Pixabay

Românii au salvat industria turismului din Bulgaria.

30 la sută din totalul turiştilor de pe litoralul bulgăresc au fost români, anul acesta.
E un procent mult mai mare chiar şi decât în anii de dinaintea pandemiei.

În 2019 de exemplu, adică ultimul an turistic normal, românii reprezentau doar 8,37 la suta din totalul turiştilor.

Doar în luna august a acestui an, ţara vecină a fost vizitată de 250.613 de români, faţă de 110.190, câţi erau anul trecut.

Litoralul bulgăresc are succes şi pentru că reprezintă o alternativă la litoralul românesc, datorită proximităţii, a tarifelor mai bune şi a variantelor all inclusive - spun tour-operatorii.

În vara anului 2021, în special în a doua parte a sezonului, vârful fiind luna august, nu au mai fost locuri disponibile la hoteluri. Hotelierii de pe litoralul bulgăresc nu au mai promovat oferte speciale în vârful de sezon şi chiar au fost luaţi prin surprindere de cererea foarte mare venită pe ultima sută de metri, pentru ultima parte a lunii iulie şi pentru luna august.

Tour-operatorii explică, în context, faptul că litoralul bulgăresc a atras foarte mulţi români în iulie şi mai ales în august pentru că Bulgaria a eliminat orice restricţie pentru România şi a garantat acceptarea turiştilor până la 31 august.

"Premisele nu erau cele mai bune în prima parte a anului. Începând cu 27 mai, când Bulgaria a ajuns pe lista verde şi a eliminat orice restricţie pentru intrarea în ţară, a crescut exponenţial numărul de rezervări. În paralel, destinaţii precum Turcia şi Grecia intraseră pe lista roşie. Atunci când Bulgaria a intrat pe lista galbenă, s-a înregistrat o scădere importantă a numărului de rezervări noi, iar când a intrat pe lista roşie rezervările aproape s-au oprit", precizează reprezentanții tour-operatorilor.



Ştiri recomandate

12