“În 30 de zile, am strâns 51.540 de dolari pentru operația unei fetițe de opt luni”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Asociația “Salvează o inimă”:

“În 30 de zile, am strâns 51.540 de dolari pentru operația unei fetițe de opt luni”

Sănătate 31 Martie 2015 / 00:00 600 accesări

În numai 30 de zile de la lansarea campaniei umanitare organizate de Asociația “Salvează o inimă” în parteneriat cu Plus Communication și ClickArt, s-au strâns 51.540 de dolari, sumă care o va ajuta pe Maria Maximiuc să vadă pentru prima dată în viață. Fetița de doar 8 luni este programată, în 27 aprilie, la Spitalul „William Beaumont“ din Detroit (Statele Unite ale Americii), unde va fi operată de dr. Antonio Catone, unul dintre cei mai buni specialiști în retinopatie de prematuritate din lume. Cei peste 50.000 de dolari vor reprezenta costurile intervenției chirurgicale la ambii ochi, transportul, cazarea și analizele post-operatorii, care se vor face în Italia. “Este o minune! Acum o lună și puțin eram cu moralul la pământ, credeam că micuța noastră nu va reuși să vadă niciodată. Grație Asociației ”Salvează o inimă” și oamenilor cu suflet din țara asta, visul a devenit realitate. Peste o lună, Maria va reuși să ne vadă și suntem foarte emoționați”, este mesajul Emiliei Maximiuc, mama fetiței. ”A fost o muncă extrem de grea, însă efortul ne-a fost răsplătit. Această fetiță minunată a meritat fiecare efort din partea echipei și din partea oamenilor care au sprijinit campania. Suntem mândri că am pus umărul la înfăptuirea acestei minuni și abia așteptăm s-o vedem pe Maria cum ne zâmbește, la întoarcerea din Statele Unite”, declară președintele Asociației “Salvează o inimă”, Vlad Plăcintă. 

            POVESTEA MARIEI MAXIMIUC După naștere, medicii au asigurat-o pe mama micuței de faptul că Maria este aparent sănătoasă, însă au menționat că trebuie să se prezinte la un control oftalmologic după o lună, control care nu i s-a făcut la externare. La data programată, mama împreună cu fetiţa s-au prezentat la spital, însă li s-a spus de către asistente că medicul este plecat în concediu de odihnă. După nici două săptămâni, au revenit la acel control, iar vestea i-a sfâșiat inima mamei: retinopatie de prematuritate, într-o formă foarte avansată, deoarece boala a fost descoperită prea târziu, iar aceasta a avansat rapid. Doi medici specialiști din Cluj, de la Spitalul de Urgență, au încercat, printr-o operație complicată, să-i salveze vederea Mariei, însă fără succes, iar părinților li s-a spus clar, printr-un raport medical, că nu se mai poate opera în țară, singura șansă fiind în Statele Unite ale Americii. De altfel, Spitalul „William Beaumont“ din Detroit este singurul din lume care face astfel de operații pentru copii la vârste atât de fragede.



12