În 96 de ore! Aglomerație mare în Urgența Spitalului Județean!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Peste 1.400 de pacienți au cerut ajutor

În 96 de ore! Aglomerație mare în Urgența Spitalului Județean!

Sănătate 03 Ianuarie 2017 / 14:43 4307 accesări

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) ”Sf. Apostol Andrei” Constanța au prezentat activitatea desfășurată în structurile Unității de Primiri Urgențe (UPU) a SCJU, în perioada 30 decembrie 2016 - 3 ianuarie 2017. În urma situației prezentate, cuvântul de ordine a fost supraaglomerare. Astfel, potrivit SCJU, în 96 de ore s-au prezentat 1.444 de pacienţi (55 la Centrul de Primire Urgențe Băneasa - punct de lucru din structura UPU a SCJU), dintre care 1.037 de adulţi şi 407 copii. ”276 de adulți au avut nevoie de spitalizare, iar pe Secția de Pediatrie au fost internați 96 de copii. La Secţia de Terapie Intensivă au ajuns în ultimele 4 zile 57 de pacienți (42 adulţi, 15 copii)”, potrivit SCJU. De asemenea, specialiștii SCJU au anunțat că în prima zi din acest interval au avut nevoie de îngrijiri medicale 241 de adulţi şi 88 de copii. În total, au rămas internaţi 64 de adulţi şi 22 de copii, iar la Secţia de Terapie Intensivă au ajuns 8 adulţi şi 12 copii.

LA UPU-SMURD

În intervalul 31 decembrie 2016, ora 7.00 - 1 ianuarie 2017, ora 7.00, la UPU-SMURD s-au înregistrat 328 de prezentări (241 la adulţi şi la 87 copii), 80 de internări (60 de adulți, 20 de copii) și 14 cazuri STI (secție terapie intensivă) (10 adulți, 4 copii).

În intervalul 1 ianuarie 2017, ora 7.00 - 2 ianuarie 2017, ora 7.00, UPU-SMURD a înregistrat 371 de prezentări (261 de adulţi, 110 copii), 113 internări (81 de adulți, 32 de copii) şi 10 cazuri STI (7 adulți, 3 copii).

În intervalul 2 ianuarie 2016, ora 7.00 - 3 ianuarie 2017, ora 07.00, s-au înregistrat 416 prezentări (294 de adulţi şi 122 de copii), 93 de internări (71 de adulţi, 22 de copii) şi 13 cazuri STI (9 adulţi, 4 copii).

CEI MAI MULȚI PACIENȚI!

Potrivit SCJU, cei mai mulți pacienți au fost înregistraţi la UPU-interne. Astfel, în perioada 30 decembrie 2016 - 3 ianuarie 2017 s-au prezentat 636 de pacienţi, din care 132 au rămas internaţi, iar 18 cazuri au fost de competenţa STI. Aglomeraţie mare a fost şi la UPU - Pediatrie, unde s-au înregistrat 365 de prezentări + 42 cazuri la UPU-Chirurgie Pediatrică. Pe locul 3 s-a clasat UPU-Traumatologie, cu 112 prezentări, 18 internări şi un caz de competenţa STI.



12