Aflat la cea de-a doua ediţie, Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, etapa de vară - Constanţa, se află pe ultima sută de metri. În cadrul unei conferinţe de presă, organizată, ieri, la Hotelul Flora din Mamaia şi prilejuită de deschiderea evenimentului, Iulia Drăguţ, preşedintele Asociaţiei Culturale Euro Est Alternativ (A.C.E.E.A.), la iniţiativa căreia a luat naştere competiţia, a specificat că această manifestare se doreşte a fi „un autentic dialog intercultural“, precum şi „un joc pentru oamenii mari“. Preşedintele juriului, Robert Rainford din Canada, aflat pentru a treia oară în România, a catalogat această competiţie drept dificilă şi a apreciat ca fiind spectaculoasă bucătăria românească. Silvian Miron, cel care va realiza o serie de demonstraţii de înaltă clasă culinară, îi asigură pe participanţi că, în oferirea cupei „ChocoArt Silvian“, la secţiunea Dulciuri, nu se va ţine cont de etnie şi de profesie. „Ar fi frumos să ne descoperim talentele aici, în România şi să nu le mai lăsăm să plece peste hotare“, a specificat singurul profesionist român membru în „Uniunea Internaţională a Patiserilor, Cofetarilor şi Preparatorilor de Îngheţată“, Silvian Miron. Pentru a răspunde curiozităţii celor interesanţi de detaliile referitoare la Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, care se desfăşoară în perioada 27-29 iunie, la Hotelul Flora, secretarul general al asociaţiei culturale care se ocupă cu organizarea evenimentului, Radu Zărnescu, a acordat ziarului „Telegraf” un amplu interviu din care publicăm, astăzi, cea de-a parte.
Reporter: Pe lîngă gustoasele preparate pe care le veţi prezenta, care este atracţia fazei estivale a Campionatului Internaţional de Gătit În Aer Liber?
Radu Zărnescu: Duminică avem demonstraţii susţinute de maeştrii bucătari. Una dintre cele mai atractive probe este „Duelul maeştrilor“, care are loc între un maestru bucătar şi o vedetă de televiziune. Ei vor avea la dispoziţie ingrediente cu care vor trebui să creeze o reţetă care va fi votată de către public.
Rep: Ce vom avea la cea de-a doua ediţie a Campionatului, etapa estivală: mai mulţi competitori sau mai multe competitoare?
R. Z. : În acest an, la Constanţa, predomină femeile-bucătar. Surprinzător, ele sînt mai îndrăzneţe, iar bărbaţii sînt mai emotivi. Ele se pricep să îşi prezinte mai bine preparatele.
Rep: Cît de mult este apreciată creativitatea, la această competiţie a gastronomilor ?
R. Z.: Punem un mare preţ pe creativitate. La ediţia de iarnă a campionatului, la Azuga, am avut, de exemplu, cea mai mare sarma din lume, de 1, 5 metri, înregistrată în Cartea Recordurilor, precum şi cel mai lung mic, tot de 1, 5 metri. Se vor acorda premii speciale pentru creativitate şi complexitate.
Rep.: Cu ce alte atracţii culinare sînt îmbiaţi constănţenii la acest Campionat în aer liber?
R. Z. De exemplu, Silvian Miron va face o demonstraţie de înaltă tehnică. Un adevărat artist, el va realiza, printe altele, sigla Campionatului, dar şi o lucrare din zahăr care va reprezenta un peisaj marin şi va include cinci delfini, realizaţi prin utilizarea tehnicii de suflare a zahărului, asemănătoare celei de suflare a sticlei.
Rep: Care sînt noutăţile acestei ediţii a competiţiei?
R. Z. : Anul acesta, împreună cu Silvian Miron, lansăm cupa „ChocoArt-Silvian, la secţiunea Dulciuri. Trebuie să menţionez că, de cînd am venit în Constanţa, am observat că există o deosebită atenţie pentru dulciuri. Nu am mai mîncat nicăieri dulciuri ca cele de la Constanţa. Şi la nivel de patiserie, chiar şi produsele banale, toate sînt făcute foarte bine. Au fost zile în care am mîncat numai produse de patiserie, pentru că mi-au plăcut la nebunie. Şi să nu mai vorbim de Silvian Miron, care este cel mai mare specialist în dulciuri al României, atestat internaţional. El este un artist.
Rep: Ce produse credeţi că vor fi „vedetele” Campionatului, la această etapă?
R. Z.: La prima ediţie au avut succes preparatele haiduceşti. Atunci, un francez a impresionat prin tehnica specială de preparare a unui batal. La acest Campionat se pune foarte mult accent pe creativitate. În ceea ce priveşte etapa de vară, de la Constanţa, se pare că, în unele cazuri, influenţele turceşti sau tătăreşti îşi vor spune cuvîntul. (va urma)