Spre deosebire de alți ani, când Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța trimitea înștiințările de plată după jumătatea lunii ianuarie, anul acesta documentele au început să fie trimise mult mai devreme. Nu vor fi trimise toate deodată, ci în tranșe, însă ele vor ajunge mult mai devreme decât de obicei la cei mai mulți dintre constănțeni. Directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun, a declarat că înștiințările de plată vor cuprinde toate obligaţiile fiscale datorate bugetului local pentru 2015, dar și restanțele, unde este cazul. „Ca şi în anii precedenţi, înştiinţările sunt colorate în funcţie de sumele ce trebuie achitate de către contribuabili. Persoanele care au de achitat doar impozite şi taxe aferente anului 2015 vor primi înştiinţări de culoare albă. Precizăm că acestea beneficiază de bonificaţie (10% pentru persoane fizice şi 5% pentru persoanele juridice) dacă îşi achită debitele până la 31 martie 2015“, a declarat Uzun. Persoanele care au de achitat impozitele şi taxele locale pentru anul 2015, dar şi obligaţiile restante aflate în procedură de executare silită, precum şi accesoriile acestora vor primi înştiinţări de culoare roz. Potrivit reprezentanților SPIT, sumele datorate pot fi achitate la ghişeele agenţiilor fiscale, la orice oficiu poştal, agenţie Garanti Bank sau staţie OMV prin Westaco Express din municipiu, prin intermediul cardului bancar, pe site-ul instituţiei, www.spit-ct.ro, prin intermediul telefonului mobil (folosind aplicaţia eTax Mobile SPIT Constanţa, dezvoltată atât pentru telefoanele mobile cu sistem de operare Android, cât şi pentru cele cu sistem de operare iOS), prin Internet Banking, prin ordin de plată sau prin mandat poştal.