În aşteptarea banilor europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Poarta Albă

În aşteptarea banilor europeni

Administrație 16 Martie 2011 / 00:00 811 accesări

Primăria comunei Poarta Albă a încercat să atragă fondurile europene necesare pentru realizarea proiectului de reabilitare a sistemului de apă şi canalizare. La fel ca multe alte primării din judeţ şi din ţară, Poarta Albă nu a obţinut finanţarea şi nu pentru că documentaţia ar fi fost greşită, ci pentru faptul că angajaţii de la autoritatea de management au analizat preferenţial proiectele. „Pot spune că întârzierea realizării acestui proiect este cea mai mare dezamăgire în 2010. Pentru un singur criteriu nu am reuşit să obţinem maximum de puncte. Este vorba despre criteriul de sărăcie. Pentru că în 2001, când s-a făcut recensământul, gradul de sărăcie era de 32,5%, nu am putut lua decât cinci puncte la acest capitol. Analizele s-au făcut pe date care, în timp, nu au mai fost valabile. Nimeni nu a luat în considerare evoluţia comunei şi astfel nu am fost prinşi în tranşa de finanţare. Am pierdut acest proiect chiar dacă la toate celelalte criterii am fost chiar peste alte localităţi. Dezamăgirea este şi mai mare atunci când vezi că eşti criticat, ca autoritate locală, că nu accesezi fondurile europene, dar nimeni nu ştie că noi depunem proiecte cel puţin dublu ca sumă, pe toate axele europene. Pe lângă serviciile pe care le facem locuitorilor comunei, angajaţii primăriei stau de cele mai multe ori peste program pentru realizarea documentaţiilor proiectelor pe care le depunem. Situaţia fondurilor europene, cel puţin în ceea ce priveşte accesarea, este destul de ciudată, pentru că sunt anumite criterii care împiedică, practic, autorităţile locale să implementeze proiectele pentru care obţin bani. Revin şi spun că, în continuare, România nu are un mecanism de atragere a fondurilor europene, din cauza funcţionarilor români”, a declarat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti. El a precizat că speră ca, în acest an, să poată finaliza măcar proiectele demarate anul trecut, cum ar fi extinderea şcolii sau construcţia noii grădiniţe.



12