În aşteptarea dialogului!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Victor Ponta

În aşteptarea dialogului!

Politică 11 Ianuarie 2012 / 00:00 221 accesări

Opoziţia se declară dispusă să dialogheze cu Puterea pe marginea modificării Constituţiei privind angajamentelor asumate în Uniunea Europeană, pentru salvarea euro. În acest sens, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni seară, că, în acest an, USL nu va respinge nicio invitaţie a Puterii sau a preşedintelui Traian Băsescu la dialog. „Pentru noi, 2012 nu mai este ca şi ceilalţi ani. Eram în Opoziţie, aveam o perspectivă de a fi încă o perioadă în Opoziţie. Acum, practic, în luna decembrie este foarte posibil ca USL să fie la guvernare şi atunci tot ceea ce înseamnă criterii de convergenţă pentru aderarea la spaţiul euro, acordul nostru cu FMI, obligaţiile noastre în faţa Comisiei Europene ne privesc direct. Atunci orice fel de invitaţie de dialog de la actuala Putere, chiar dacă probabil vor fi în Opoziţie în anul următor, nu o vom respinge şi o vom discuta serios”, a spus Ponta. Pe de altă parte, liderul social democrat a spus că USL nu exclude total modificarea Constituţiei până la alegerile din acest an, deşi preşedintele Băsescu a afirmat că a renunţat la implementarea în legea fundamentală a ceea ce s-a decis la nivel european în privinţa deficitului structural. „Deşi preşedintele a renunţat iniţial la această idee, în ianuarie a venit din nou cu tema modificării Constituţiei pentru implementarea a ceea ce s-a decis la nivel european în privinţa deficitului structural”, a explicat preşedintele PSD.

Taguri articol


12