În batjocură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

În batjocură

Eveniment 23 Iunie 2012 / 00:00 454 accesări

Cam aşa conduce ţara Traian Băsescu acum, când pare să nu mai aibă nimic de pierdut, căci şi-a dat seama că zilele pe care urmează să le mai petreacă la palatul Cotroceni îi sunt numărate...

Chiar şi din scrisoarea emoţionantă pe care Adrian Năstase a lăsat-o, ca pe un fel de testament, fiului său cel mare, Andrei, transpare, dincolo de ranchiuna şi ura viscerală ale preşedintelui faţă de unul dintre adversarii săi politici, batjocura juridică la care a fost supus în ultimii şapte ani fostul prim ministru. Eu cunosc conţinutul acestui document, chiar dacă s-a renunţat la citirea sa în public, deci vorbesc în cunoştinţă de cauză. Acelaşi lucru se vede cu ochiul liber în atitudinea pe care şeful statului o are faţă de actualul guvern. Pe bună dreptate, povestea jenantă a angajamentului cerut lui Puiu Haşotti, prin care noul ministru desemnat al Culturii dădea asigurări publice că nu a comis vreun plagiat, l-a scos din sărite pe Crin Antonescu, liderul liberal sfârşind prin ameninţarea unei suspendări de urgenţă, după cum probabil a văzut şi auzit toată lumea, ieri. Nu este exclus ca şi ministrul de Externe Andrei Marga să fie luat în băşcălie, mai rău decât până acum, deoarece a comunicat la Bruxelles, printr-un document oficial, că România va fi reprezentată de Victor Ponta, ceea ce l-a pus pe Traian Băsescu în faţa unui fapt împlinit, motiv pentru care cred că turbează de ciudă acum.

Însăşi situaţia prin care Vasile Blaga a rămas unicul candidat la şefia PDL, reformiştii ca Monica Macovei, Cristian Preda sau Sever Voinescu retrăgându-şi în mod suspect şi subit candidaturile anunţate, este tot un fel e btjocură băsesciană la adresa electoratului PDL, oricât de puţin ar fi rămas acesta.

Dar cine râde la urmă, râde mai bine!



12