Rep.: Preferaţi ca romanele pe care le scrieţi să aibă un final optimist?

M.B.: Din nefericire, oricît m-am străduit, cărţile pe care le-am scris pînă în prezent nu sînt tocmai vesele... Nici nu ar putea fi, pentru că lumea în care trăim nu este tocmai veselă. Fără falsă ipocrizie, lumea care mă înconjoară e plină de… măşti şi nu pot să nu remarc asta cu tristeţe. Într-o astfel de lume, observînd lucrurile din jurul meu, nu pot să scriu în aşa fel încît să smulg hohote de rîs. Mă înclin adînc în faţa celor care reuşesc. Mesajele de final ale cărţilor mele sînt, de obicei, de încurajare şi optimiste, chiar dacă nu se termină, întotdeauna, în cel mai fericit mod.

Rep.: Cum reuşiţi să îmbinaţi profesia dvs. de bază, de economist, cu aceea de scriitor?

M.B.: Pe la 26 de ani, ca expert contabil şi evaluator, încercam să îmi găsesc un drum care să mă facă fericită. Apoi, cu trecerea timpului, am simţit că ceva îmi lipseşte, că sînt incompletă. Era o fericire prost machiată, căreia i se vedeau ochii bătrîni. Scrisul, în general, mă face fericită şi mai ales compania acestor oameni din cadrul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Dobrogea. Îmi doresc să devin un scriitor din ce în ce mai bun, să nu îi dezamăgesc pe cei care mi-au acordat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor pentru cartea „Te iubesc e prea puţin” şi de asemenea, nici pe cititorii mei.

Rep.: Dintre cărţile scrise pînă în prezent, aveţi una preferată?

M.B.: Cineva spunea, odată, că toate cărţile sînt ca nişte copii pentru un scriitor. Întrebarea mea retorică este: „Ca şi părinte, îţi poţi iubi mai mult un copil decît pe altul?!” În niciun caz, îi iubeşti pe amîndoi la fel. Le iubesc pe toate la fel, fără nicio deosebire, pentru că în cărţile mele sînt părţi din sufletul meu.

Rep.: Ce părere aveţi despre literatura română de astăzi?

M.B.: Scriitorii români au un potenţial uriaş de creaţie. Este o literatură valoroasă, în general. Cei mai mulţi dintre noi ne publicăm cărţile prin contribuţii proprii sau prin sponsorizări ale unor oameni cu multă dăruire, care înţeleg misiunea scriitorului în această lume.

Rep.: Ce credeţi că trebuie să facă tinerii scriitori pentru o carieră de succes în acest domeniu?

M.B.: Tinerilor care scriu şi doresc să publice nu pot decît să le urez la cît mai multe cărţi. Atîta timp cît sînt pasionaţi de literatură au mai mult decît îşi pot imagina şi sînt mai bogaţi decît mulţi alţii. Le urez succes tuturor şi îi sfătuiesc să aibă încredere în ei!

Rep.: Pregătiţi o nouă carte pentru cititorii dvs.?

M.B.: Voi lansa, în curînd, cartea „Decalogul tăcerilor albastre”. Personajul principal, Maria Dobrescu, are 40 de ani, este o femeie puternică, fost director economic la o mare societate, este căsătorită şi mamă a unui copil. Viaţa ei este marcată de traumele perioadei comuniste, în care trăieşte pînă la vîrsta de aproape 20 de ani, cînd vine Revoluţia. O altă problemă a eroinei este dată de Curtea de Conturi a României, cu care se judecă, timp de opt ani, pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Adolescenţa ei tristă, reliefată de perioada comunistă, este marcatã de lipsuri, de tot felul de probleme, dar şi de moartea tragicã a bunicului ei, care a fost arestat pe nedrept şi dus să muncească la Canalul Dunăre - Marea Neagră, ca deţinut politic. Mama ei decedează, ca urmare a unui avort spontan, care a dus la declanşarea unui întreg conflict în familie şi declaraţii interminabile în faţa Securităţii. Ea reuşeşte, totuşi, să treacă peste toate obstacolele la care viaţa o supune şi să renască din „propria cenuşă”.

Rep.. Doriţi să le transmiteţi un mesaj cititorilor cotidianului „Telegraf”?

M.B.: Ca să îl citez pe scriitorul meu preferat, Octavian Paler, „să visezi fără măsură, să ai curaj fără măsură, să iubeşti fără măsură”. Le doresc tot binele din lume şi să îşi urmeze visele, să fie fericiţi! Consider fericirea ca fiind singurul combustibil al vieţii.