În ce hal sunt tratați copiii în grădinițe? Constanța e pe lista neagră!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ANPC a verificat

În ce hal sunt tratați copiii în grădinițe? Constanța e pe lista neagră!

Social 05 Mai 2016 / 15:11 1802 accesări

Grădinițele cu program prelungit, particulare și de stat din mai multe județe ale țării, inclusiv Constanța, au fost supuse, în perioada 11 - 15 aprilie, la o serie de controale privind modul în care se respectă prevederile legale, a anunțat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Au fost verificate 355 de grădinițe cu program prelungit, din care la 160 (~ 45%) s-a constatat că nu respectau în totalitate prevederile actelor normative în ceea ce privește modul de asigurare a calității serviciilor prestate. S-au verificat 25 de tone de alimente, constatându-se că 167 kg prezentau abateri de la prevederile legale în vigoare. În urma neregulilor constatate, inspectorii ANPC au dispus o serie de măsuri, printre care: oprirea definitivă de la comercializare și/sau utilizare a 32 kg de alimente, în valoare de 431 de lei, care puteau fi periculoase pentru consumatori; oprirea temporară de la comercializare și/sau utilizare a 89 kg de alimente, în valoare de 790 de lei, până la remedierea deficiențelor; aplicarea de 170 de sancțiuni contravenționale, din care 57 de amenzi contravenţionale în valoare de 224.500 de lei și 113 avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.

VĂ PREZENTĂM PRINCIPALELE ABATERI

Pare de necrezut, dar multe dintre unitățile verificate au fost depistate cu o serie de abateri. Astfel: lipsa avizelor, autorizaţiilor şi acreditărilor de la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar - ARACIP, lipsa autorizaţiei/acreditării de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar sau demersuri premergătoare obţinerii autorizaţiei/acreditării, lipsa autorizaţiei sanitare eliberate de Direcţia de Sănătate Publică, autorizaţie provizorie emisă de ARACIP pe numele Fundaţiei, însă pentru altă locaţie decât cea verificată; lipsa contractului de prestări servicii de învăţământ preşcolar, încheiat între conducerea grădiniţei şi părinţi, sau redactarea incompletă a acestuia; lipsa informaţiilor oferite părinţilor legate de programul educaţional specific preşcolarilor şi activităţilor de masă/odihnă specifice grădiniţelor cu program prelungit, informaţii care trebuie să se regăsească în contractele încheiate cu aceştia; nerespectarea suprafeţei, a volumului din spaţiile de cazare şi a dimensionării corespunzătoare a acestora sau inexistența unor spaţii dedicate - nu se asigura cubajul de 8 m cubi aer pentru un copil; existenţa grupurilor sanitare în număr insuficient în funcţie de capacitatea de cazare, vasele de toaletă nu erau adaptate dimensiunii copiilor, chiuvetele nu erau amplasate la înălţimea corespunzătoare vârstei copiilor sau lipsea contractul de dezinfecţie sau/şi dezinsecţie. De asemenea, în unități au fost depistate alimente expirate; nerespectarea temperaturilor de depozitare, a monitorizării temperaturilor; dotarea necorespunzătoare a saloanelor de servire cu mobilier, veselă, fără fețe de masă din material textil etc.

CONSTANȚA

Și grădinițele din Constanța au fost supuse verificărilor. Unele au fost depistate cu nereguli mai mult sau mai puțin grave. Astfel, o grădiniţă nu deţinea autorizaţie eliberată de Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, motiv pentru care a primit o amendă de 3.000 lei. O alta nu deținea autorizaţie/acreditare eliberată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. Această deficiență s-a mai constatat şi în cazul centrelor educaţionale şi grădiniţelor, aplicându-se 4 amenzi de câte 10.000 lei. Nici la capitolul dotări unele unități constănțene nu stau bine. Astfel, au fost depistate unități cu scaune care aveau spătarul ușor desprins, potrivit ANPC. Precizăm că ANPC nu a dat publicității numele niciunei grădinițe din țară prinse cu nereguli, potrivit legislației în vigoare.

Taguri articol


12