În ce zone din Constanța se reabilitează infrastructura pietonală și rutieră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În ce zone din Constanța se reabilitează infrastructura pietonală și rutieră

Administrație 22 Iulie 2024 / 14:21 52 accesări
Foto: Primăria Constanța

Foto: Primăria Constanța

Echipele Confort Urban desfășoară săptămâna aceasta lucrări edilitare în cartierele municipiului Constanța, menite să aducă o îmbunătățire semnificativă a infrastructurii urbane, informează Primăria Constanța.

Pe strada I. L. Caragiale, pe tronsonul delimitat de strada I. G. Duca și bulevardul Alexandru Lăpușneanu, echipele Confort Urban continuă reabilitarea trotuarelor, care sunt decapate și se înlocuiesc vechile borduri.

"Între timp, continuă lucrările de modernizare a Parcului Tăbăcărie. Rând pe rând, echipele Confort Urban refac aleile din interiorul parcului și pe cele din zona de promenadă de pe malurile lacului. Aleile pietonale vor fi finisate cu diferite pavaje dispuse într-o structură dinamică, iar de-a lungul lor se vor instala elemente de mobilier urban", precizează instituția pe pagina de facebook.

În cartierul Palas, pe strada Bucegi și pe strada Palas se montează borduri noi, iar trotuarele sunt recondiționate cu un strat nou de asfalt.
În cartierul Tomis Nord, în zona terenurilor de tenis delimitate de aleea Capidava și aleea Argeș, se montează cofraje în vederea turnării fundației pentru amenajarea unui loc de joacă.

Pe strada Alexandru Cel Bun sunt reabilitate total trotuarele, care au fost întâi decapate, apoi au fost înlocuite bordurile.
De asemenea, pe Aleea Nr. 3 se montează borduri.
Pe str. Făgetului, pe tronsonul cuprins între str. Chiliei și str. Primăverii se înlocuiesc vechile borduri.

Totodată, echipele Confort Urban intervin cu utilaje pentru frezarea carosabilului pe str. Mihu Copilu, unde se înlocuiesc bordurile. Tot astăzi are loc desfacerea trotuarelor din dale.



Ştiri recomandate

12