În perioada 2004 - 2007, veniturile medii salariale ale diferitelor categorii profesionale (care includ şi alte drepturi salariale) s-au dublat, anunţă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice (MSP). Astfel, în cazul medicilor şi farmaciştilor, creşterile au fost de 95%, alt personal sanitar superior - 101%, personal sanitar mediu - 106%, personal sanitar auxiliar - 120% şi personal de cercetare - 110%. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, susţine că personalul din unităţile sanitare publice care funcţionează în localităţi cu condiţii deosebite de muncă sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor între 20 şi 60% din salariul de bază. Totodată, salariile de bază ale medicilor rezidenţi au fost majorate între 83% - 89%, banii care intră în buzunarul unui medic rezident în ultimii doi ani de pregătire ajungînd la 1.327 lei în decembrie 2007. “Pentru asigurarea stabilităţii în sistemul sanitar, personalul a beneficiat în anul 2007 de o primă de stabilitate, urmînd ca în anul 2008 să beneficieze de două prime de stabilitate, una în trimestrul II şi cealaltă în trimestrul IV. Valoarea acestor prime este egală cu salariul minim corespunzător funcţiei ocupate”, susţine demnitarul. Chiar şi în aceste condiţii, un număr mare de medici şi asistenţi medicali solicită actele necesare pentru a pleca la muncă în străinătate, lefurile de acolo fiind chiar şi cinci ori mai mari. Nu de mult arătam, potrivit unui clasament al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, că România se află pe locul 33 din cele 35 luate în calcul, cu 1,9 medici la mia de locuitori, în vreme ce în UE, media de doctori la mia de locuitori este de 3,3. “Printre cauzele migraţiei medicilor români se numără veniturile mici pe care le obţin doctorii, mijloacele mult mai performante pe care le au în unităţile sanitare din străinătate, dar şi poziţia socială a acestora. Dacă în România medicul este privit ca un simplu funcţionar, în străinătate el are cu totul alt statut”, declara preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof.univ.dr. Vasile Astărăstoae. În România, de la începutul anului şi pînă la 1 septembrie 2008, 957 de persoane au solicitat Colegiului Medicilor certificate de probitate morală pentru a putea lucra în străinătate. Cele mai multe documente au fost eliberate în Bucureşti - 309, Iaşi şi Timiş, cîte 102, Cluj - 63, Caraş Severin - 40, Vaslui - 35. Şi în Constanţa au fost eliberate 25 astfel de certificate, în contextul în care mai toate unităţile sanitare cu paturi, dar nu numai, din judeţ se confruntă cu un periculos deficit de medici.
Mai mulţi medici de familie
În altă ordine de idei, ministrul Nicolăescu susţine că s-a majorat numărul medicilor de familie, circa 40% din aceştia profesînd în mediul rural. Începînd cu luna iulie 2008, administraţia publică locală are posibilitatea de a acorda facilităţi şi stimulente aferente instalării unui medic, înfiinţării şi fucţionării cabinetului medical şi, de asemenea, s-a creat posibilitatea efectuării de investiţii publice, din bugetul de stat, în infrastructura medicală din mediul rural.