În colectivitate, doar cu analizele medicale la zi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În colectivitate, doar cu analizele medicale la zi

Eveniment 04 Septembrie 2009 / 00:00 565 accesări

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa a anunţat că antepreşcolarii şi preşcolarii pot intra în colectivitate doar cu examenele medicale la zi. “În anul şcolar 2009-2010, primirea în colectivitate a antepreşcolarilor şi preşcolarilor nou intraţi, se va efectua numai cu aviz epidemiologic şi dovada de vaccinări eliberată de medicul de familie. Medicul de familie va solicita efectuarea examenelor: exudat naso-faringian, examen coprocultura şi examen coproparazitologic, după care va completa avizul epidemiologic”, a declarat directorul adjunct al DSPJ, dr. Mihaela Dinisov. Antepreşcolarii şi preşcolarii se vor prezenta la unităţile de învăţămînt cu rezultatele investigaţiilor efectuate. Pentru părinţii antepreşcolarilor şi preşcolarilor nou intraţi în colectivitate, tot medicul de familie va efectua examenul clinic şi va elibera avizul epidemiologic. Antepreşcolarii şi preşcolarii care au mai fost în colectivitate, vor prezenta avizul epidemiologic şi dovada de vaccinare, eliberate de medicul de familie.

Taguri articol


12