În comă după un… chiuretaj!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Şi-a făcut-o cu mâna ei. Nu a declarat că ia etnobotanice…

În comă după un… chiuretaj!

Sănătate 20 Iulie 2010 / 00:00 3738 accesări

O tânără de 27 de ani din Constanţa se află în comă după ce a apelat la un cabinet medical privat pentru o intervenţie ginecologică, cerând o anestezie generală. Potrivit directorului medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Liliana Tuţă, tânăra a omis să spună cadrelor medicale că este consumatoare de etnobotanice, aşa că la administrarea anestezicului general, tânăra a intrat în comă. “După de ce i-au fost făcute anumite teste, a aflat şi că este purtătoarea unui hirus hepatic, de care habar nu avea până în acel moment”, a mai spus dr. Tuţă. Starea tinerei este una foarte gravă, potrivit medicului director, familia solicitând transferul său la unul din spitalele din capitală. “Chiar azi (ieri - n.r.) un echipaj SMURD a preluat-o pe fată, asigurând transportul său în condiţii de siguranţă la Bucureşti”, a mai declarat dr. Tuţă. Înaintea oricărei intervenţii chirurgicale, oricărei anestezii, pacienţii răspund unor întrebări, fiind responsabili de ceea ce declară, toate afirmaţiile fiind în favoarea lor. Medicii anestezişti au explicat că anestezia este impusă cu ajutorul a două trei medicamente, inducându-se astfel o stare de somn profund, asemănător cu o comă, procedeu reversibil pentru perioada de timp necesară desfăşurării actului medical. Or, în cazul persoanelor care sunt consumatoare de substanţe halucinogene, combinaţia cu anestezicele potenţează starea de comă, care poate fi ireversibilă, aşa cum s-a întâmplat până acum şi în cazul pacientei de faţă. De aceea medicii atrag atenţia pacienţilor să declare, înaintea fiecărei manevre medicale, orice consum de substanţe halucinogene, să nu ascundă nimic cadrelor medicale, un răspuns sincer fiind doar în favoarea lor. Medicii spun că sunt reguli care trebuie respectate cu rigurozitate, mai ales că se pune problema de viaţă şi moarte.



12