În curând, bani pentru crescătorii de porci şi păsări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În curând, bani pentru crescătorii de porci şi păsări

Social 28 Februarie 2014 / 00:00 592 accesări

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va deschide, în perioada următoare, o nouă sesiune de depunere a cererilor de ajutor financiar pentru Măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor (suine şi păsări). Potrivit MADR, în decembrie 2013, au fost efectuate plăţile pentru cererile depuse în sesiunea I - pachetul a) - porcine, în valoare de 312,241 milioane de lei (70,253 milioane de euro). În ceea ce priveşte plăţile pentru pachetul b) - păsări, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) estimează că ele se vor efectua în perioada aprilie - mai 2014 pentru prima sesiune de depunere, valoarea estimată a acestora fiind de 80 milioane de euro. În urma unei analize realizate împreună cu experţii Comisiei Europene, reprezentanţii MADR au identificat posibilitatea de a permite fermierilor care nu au reuşit să acceseze acest ajutor să poată beneficia de aceste plăţi compensatorii. Sprijinul se va acorda doar pentru angajamente voluntare luate de fermieri care depăşesc cerinţele minime impuse pentru bunăstarea animalelor. În cadrul angajamentelor încheiate, beneficiarii vor trebui să respecte şi standardele de eco-condiţionalitate aplicabile terenurilor agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei. MADR subliniază că, în cadrul acestei măsuri, este exclus sprijinul pentru investiţii. Beneficiarii eligibili sunt exploataţiile comerciale din sectorul de creştere a porcinelor şi a păsărilor autorizate sanitar-veterinar şi exploataţiile comerciale de tip A specifice sectorului de creştere a porcinelor, care îşi asumă voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor, în conformitate cu art. 40 din Regulamentul CE nr. 1698/2005.



12