În Divizia C la fotbal, derbi inedit pe stadionul "CFR"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În Divizia C la fotbal, derbi inedit pe stadionul "CFR"

Sport 26 Mai 2006 / 00:00 1520 accesări

Penultima etapă a Diviziei C la fotbal, programată astăzi, de la ora 18.00, propune un derby inedit la Constanţa. Aflată în luptă pentru evitarea retrogradării, FC Farul II (locul 9, 34 de puncte) primeşte vizita liderului Delta Tulcea (locul 1, 65p), formaţie deja promovată în liga secundă. La oaspeţi evoluează mulţi jucători constănţeni, iar antrenor este Constantin Gache, fost jucător şi antrenor la FC Farul. La gazde vor evolua cinci jucători de la echipa mare, Stanca, Gheară, Păcuraru, Uşurelu şi Viorel Gheorghe. Intrată şi ea în hora retrogradării, Aurora 23 August (locul 8, 34p) pare să aibă o misiune facilă pe teren propriu în disputa cu una din codaşele clasamentului, CS Făurei (locul 12, 23p). În schimb, Oil Terminal Constanţa (locul 6, 35p) trebuie să se întrebuinţeze serios pentru a scoate trei puncte în confruntarea cu Politehnica Galaţi (locul 5, 37p). Retrogradată încă de la finalul turului, Axiopolis Cernavodă (locul 14, 4p) se pregăteşte să-şi ia adio de la Divizia C, urmînd să joace în deplasare, cu CS Rm.Sărat (locul 4, 42p). Celelalte meciuri ale etapei: Unirea Slobozia - Petrolul Brăila; Petrolul Berca - Hidro Metalcord Buzău; Junkers Galaţi - Abatorul Slobozia.



12