Direcţia Apelor Dobrogea - Litoral (DADL) a organizat, ieri, o întîlnire cu operatorii de plaje de pe litoral pentru identificarea problemelor cu care aceştia se confruntă şi pregătirea pentru noul sezon estival. Directorul DADL Constanţa, Gheorghe Babu, le-a solicitat operatorilor de plajă să pregătească documentaţiile pentru obţinerea în timp util a tuturor avizelor şi autorizaţiilor, deoarece plajele vor fi puse la dispoziţie pentru amenajare pînă la jumătatea lunii aprilie. Răspunzînd la reclamaţiile operatorilor, care s-au plîns că pe unele sectoare de plajă nu există utilităţi şi căi de acces, conducerea DADL a afirmat că toate aceste probleme vor fi abordate de Direcţie la întîlnirile ce vor fi organizate în comun cu primarii localităţilor riverane Mării Negre. Reprezentanţii instituţiei le-au mai cerut operatorilor să respecte legislaţia privind construcţia de beach-baruri pe plaje, pentru că în anii precedenţi, suprafeţele destinate acestora au fost depăşite. Totodată, DADL le-a recomandat operatorilor întîlniri cu asociaţiile patronale ale hotelierilor din diverse staţiuni, pentru ca, împreună, să găsească o cale de dialog în beneficiul turiştilor.