În două ore şi jumătate la mare!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Noi promisiuni

În două ore şi jumătate la mare!?

Justiție 11 Iulie 2011 / 00:00 781 accesări

Oare peste cinci zile turiştii care aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoralul românesc vor avea plăcuta surpriză să ajungă la mare, din Bucureşti, cu trenul, în doar două ore şi jumătate? Oare promisiunea făcută, sâmbătă, la Constanţa, de către ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, va deveni realitate? Oare liniile ferate nu se vor dilata la cele peste 50 de grade C, la sol, impunându-se restricţii serioase de viteză?... Turiştii aflaţi ieri în gara Constanţa, care au aflat vestea ministrului, s-au arătat neîncrezători, susţinând că nu este pentru prima dată când sunt păcăliţi. Se aşteaptă la ce este mai rău, nu o dată, ci de „n” ori, spun ei, după ce drumul spre litoral cu trenul a fost un calvar. Pe lângă faptul că o distanţă de nici 300 de km ajunsese să fie parcursă chiar şi în şapte ore, nici condiţiile nu sunt pe măsura banilor plătiţi pe un bilet de tren. „Anul trecut am venit la mare într-un tren care a avut sistemul de aer condiţionat defect. Cred că erau 40 de grade în vagoane”, spune un turist care nu crede că drumul spre mare va fi atât de scurt. Şi totuşi, Boagiu a declarat că, începând cu 15 iulie, trenurile vor parcurge ruta Bucureşti-Constanţa în două ore şi jumătate. „Suntem în grafic, deci pot să spun că, începând cu mijlocul acestei luni, vom face cu încă o jumătate de oră mai puţin până la Constanţa, adică în două ore şi jumătate”, a afirmat Anca Boagiu. Conform acesteia, în paralel cu construcţiile la calea ferată se reabilitează şi podul rutier de la ecluza de la Cernavodă şi, în urma verificărilor pe care le-a făcut a reieşit că lucrările la acest pod sunt în avans. Cu privire la lucrările de construcţie finalizate înainte de termen, ministrul Transporturilor a declarat că intenţionează să găsească o variantă pentru recompensarea constructorilor respectivi, astfel încât ”aşa cum există penalităţi, să existe şi o formă de recompensare”. Boagiu a mai spus că există şi o variantă alternativă la drumul spre litoral, şi anume traversarea cu bacul din Călăraşi către Ostrov. „O variantă alternativă pe care o punem la dispoziţie este traversarea şi cu bacul. Bacurile au venit deja. Sper ca în două-trei zile şi ele să funcţioneze, astfel încât cei care doresc să traverseze cu bacul de la Călăraşi la intersecţia cu DN3 să aibă şi această alternativă”, spune demnitarul.



12