SURPRIZE INEDITE Cu sau fără avertizări de cod galben pentru ploi sau furtuni, programul „Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2011“ a continuat, ieri, cu vizita la Constanţa a 150 de copii din comuna Agigea. Programul a fost demarat în urmă cu cinci ani, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi se derulează în colaborare cu Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN), Aqua Magic şi SC Telegondola SRL. Principalele obiective turistice din Constanţa au fost, pentru o zi, la dispoziţia acestor copii care, deşi locuiesc în judeţul Constanţa, nu au avut posibilitatea de a se bucura de ofertele turistice din Constanţa şi Mamaia. Bucuria celor mici a fost cu atât mai mare cu cât au văzut animale noi la Microrezervaţie şi au vizionat un spectacol inedit al celor trei delfini. Cel mai bine au putut descrie bucuria copiilor cadrele didactice şi primarii care au însoţit grupurile de copii. “Acţiunea este binevenită pentru copiii din mediul rural, care o aşteptau cu nerăbdare încă de la începutul anului. Până acum cinci ani, când a fost lansat pentru prima dată programul, unii copii nu ajunseseră la aceste obiective deşi stau la doi paşi de municipiul Constanţa“, a declarat primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu.
DIN MOLDOVA LA CONSTANŢA Alături de copiii din Agigea au ajuns, ieri, la principalele obiective turistice din Constanţa, 50 de copii din Republica Moldova. Adolescenţii au ajuns la Constanţa în urma unei invitaţii făcute de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, invitaţia fiind adresată copiilor cu merite deosebite de la Liceul Alexandru cel Bun din localitatea Bender, care au participat la diferite concursuri de muzică naţionale şi internaţionale. „Este pentru prima dată când ajung la Constanţa şi am rămas mută de uimire. La noi nu găseşti asemenea locuri. Este totul foarte frumos, oamenii sunt buni şi grijulii şi mă bucur că pot petrece clipe minunate alături de colegii mei. Sper să mai pot veni la Constanţa“, a declarat Inga Apostolachi, o elevă de 17 ani din Bender.