În Germania nu se va interzice vălul islamic!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În Germania nu se va interzice vălul islamic!

Externe 18 August 2016 / 16:27 387 accesări

Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a declarat joi că, personal, nu este de acord cu portul vălului islamic, burka, dar nici nu consideră viabilă interzicerea completă la scară națională a acestei vestimentanții, relatează agenția EFE și website-ul politico.eu. „În societatea noastră trebuie să mergem cu fața descoperită. Totuși, sunt împotriva unei interziceri a vălului integral (vălul islamic care acoperă complet corpul femeilor și lasă doar ochii la vedere - n.r.), întrucât plec de la premisa că Tribunalul Constituțional nu o va accepta”, a indicat oficialul german într-o declarație acordată postului de radio regional RBB. „Nu poți interzice tot ce nu îți place”, a invocat el, apreciind că valul islamic nu trebuie acceptat în locurile unde fața unei persoane trebuie să rămână vizibilă, cum ar fi de exemplu oficiile de stare civilă.

Ministrul Thomas de Maiziere a răspuns astfel inițiativei impulsionate de politicieni conservatori din formațiunile Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Uniunea Creștin-Socială (CSU) pentru interzicerea portului vălului islamic în public, ca măsură de securitate în contextul recentelor atacuri teroriste. „Vălul integral (...) este incompatibil cu Germania și îl respingem”, a declarat Peter Tauber, secretarul general al CDU. El și-a exprimat speranța că o interdicție, care să vizeze atât burka, dar și niqab-ul (un alt văl islamic, dar care lasă descoperită o mai mare parte a feței femeilor), va fi convenită la nivel local de guvernele landurilor.

La rândul său, ministrul de Interne bavarez, Joachim Herrmann (membru al CSU), a caracterizat burka drept un „corp străin” într-o societate deschisă, cum este cea germană, pledând și el pentru interzicerea portului vălului islamic în public.

Sondajele efectuate recent în Germania arată că teama de atacuri teroriste este în creștere, în timp ce sprijinul față de politica ușilor deschise pentru refugiați promovată de cancelarul Angela Merkel scade.

Taguri articol


12