Relațiile la nivel înalt implică, în cea mai mare parte a timpului, un șir nesfârșit de discursuri banale, redundante și totuși atât de necesare. Iar când oratorul nu prea le are într-ale vorbitului, pentru că îl cheamă Klaus Iohannis, e vai de cei forțați de statut/job să asiste. Ieri, la forumul „Noi perspective ale parteneriatului strategic SUA - România“, al nostru președinte a vorbit pe îndelete (adică... pe în-de-le-te) despre lucruri știute de toată lumea, precum dorința României de a deveni un hub al investițiilor americane și deja insipida stabilitate macroeconomică și politică în contextul tulburărilor din jur (adică din Ucraina). Potrivit încetului discurs prezidențial, economia românească ar avea de oferit multe oportunități de afaceri, în energie, infrastructură strategică și IT. Astfel de invitații trebuie făcute, dar, potrivit zicalei românești, nu mor caii când vor câinii și nici nu investesc americanii când vor românii. Altfel spus, dincolo de dimensiunea politico-militară și de securitate a parteneriatului româno-american n-ar trebui să ne așteptăm la prea multe surprize. Cât timp SUA au treburi serioase și belicoase în apropiere, vom fi prieteni.