În loc de claxoane, măcănit de raţe în trafic?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În loc de claxoane, măcănit de raţe în trafic?!

Ştiință 30 Iunie 2017 / 15:36 940 accesări

Avem multe alte probleme, dar unii cercetători vor să demonstreze că şi claxoanele din trafic pot reprezenta o... problemă. Astfel, persoanele care nu suportă sunetul strident și stresant al claxoanelor asurzitoare din trafic au motive să se bucure deoarece o echipă de oameni de știință din Coreea de Sud a ajuns la concluzia, în urma unui studiu efectuat recent, că aceste semnale de avertizare ar putea fi mai eficiente - iar atmosfera din orașe ar fi mult mai liniștită - dacă ar semăna cu... măcănitul rațelor, informează Metro.co.uk.

După ce a testat o gamă de sunete diferite, echipa de cercetători de la Universitatea Soongsil din Seul a descoperit că un semnal de avertizare care emite un sunet asemănător măcănitului ar contribui la scăderea nivelului de zgomot din orașe.

În plus, alternativa mult mai plăcută la claxoanele de astăzi ar fi mai "prietenoasă cu pietonii" în comparație cu claxoanele stridente și agresive, au notat cercetătorii.

Oamenii de știință au remodelat dispozitivul clasic Klaxon introdus în 1908 și au creat un sunet "de 110 decibeli sau mai mult" care seamănă cu un măcănit ce poate atrage atenția oamenilor într-un mod mult mai puțin stresant. "În studiul nostru am utilizat sursa de sunet a claxonului istoric folosit actual, însă i-am adus unele modificări în ceea ce privește volumul, ritmul și durata prin adăugarea unei comenzi de putere", a declarat conducătorul principal al cercetării, profesor Myung-Jin Bae. "Noul claxon poate alerta imediat pietonii cu privire la pericol, dar în același timp reduce senzația neplăcută și stresul provocate de sunet", a completat acesta.

Un grup de 100 de ascultători a evaluat calitățile mai multor sunete în funcție de factori precum nivelul de stres și cel de zgomot, iar cel asemănător măcănitului a fost preferat. Profesorul Bae a adăugat că un claxon mai puțin stresant poate contribui de asemenea la creșterea nivelului de siguranță în trafic deoarece ar abate mai puțin atenția șoferilor, mai arată sursa citată. Echipa de oameni de știință a prezentat aceste descoperiri în cadrul conferinței "Acoustics '17", desfășurată în Boston, Statele Unite, între 25 și 29 iunie, eveniment organizat de Societatea Americană pentru Acustică.

Taguri articol


12