În lupta împotriva cancerelor în România. Ce spun autoritățile din Sănătate?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În lupta împotriva cancerelor în România. Ce spun autoritățile din Sănătate?

Sănătate 06 Februarie 2018 / 18:01 632 accesări

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, preşedintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, a trecut în revistă principalele activităţi derulate de instituţie în domeniul patologiei oncologice. „CNAS, alături de Ministerul Sănătăţii, se află în prima linie a luptei împotriva cancerelor, atât prin Programul Naţional de Oncologie, cât şi prin asigurarea de tratamente de ultimă oră, disponibile ca urmare a contractelor cost-volum semnate cu deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a acestor medicamente”, a declarat Vulcănescu.

PROGRAMUL DE ONCOLOGIE

Programul Naţional de Oncologie are ca obiective tratamentul medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice (adulţi şi copii), monitorizarea prin PET-CT a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice, reconstrucţia mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare, diagnosticul şi monitorizarea leucemiilor acute la copii şi adulţi, radioterapia bolnavilor cu afecţiuni oncologice realizate în regim de spitalizare de zi şi diagnosticul genetic al tumorilor solide maligne la copii şi adulţi. Numărul pacienţilor beneficiari ai programului în acest an este estimat la peste 130.000, finanţarea diagnosticării şi tratamentelor fiind de circa 1,5 miliarde lei. La sfârşitul anului 2016 s-au introdus două noi subprograme, vizând diagnosticul genetic al tumorilor solide maligne, respectiv diagnosticul şi monitorizarea bolii minime reziduale a bolnavilor cu leucemii acute, iar în anul 2017 s-a dublat bugetul pentru subprogramul de monitorizare prin PET-CT a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice.

Distinct de Programul Naţional menţionat, tot pentru bolnavii oncologici CNAS mai asigură un număr de 13 medicamente inovative prin contracte cost-volum, iar alte 4 medicamente de acest fel urmează să fie disponibile în curând, contractele respective fiind deja semnate.

Deoarece în acest an CNAS a fost autorizată să negocieze şi să încheie contracte de tip cost-volum/cost-volum-rezultat în valoare totală de 3,9 miliarde lei (+20% faţă de anul 2017), vor mai urma şi alte contracte, atât în continuarea celor aflate în prezent în derulare, cât şi pentru noi medicamente.

„Mă bucur că ministrul Sănătăţii a anunţat deja că tratamentul afecţiunilor oncologice va fi o prioritate pentru acest an. Am solicitat o analiză a principalelor patologii pentru care bolnavii au beneficiat de tratament în străinătate şi vom înainta MS propuneri astfel încât pacienţii să fie trataţi la noi în ţară la aceleaşi standarde”, a spus preşedintele CNAS.

În proiectul Contractului-cadru pe acest an, aflat în curs de aprobare, s-a prevăzut ca noutate că pacienții cu diagnostic oncologic confirmat, aflați în Programul național de oncologie, se vor putea prezenta fără bilet de internare pentru spitalizarea continuă.

Această prevedere normativă va veni în completarea altor măsuri care simplifică şi cresc accesul la tratamente pentru toţi asiguraţii, inclusiv pentru pacienţii oncologici, cum ar fi introducerea posibilităţii onorării prescripţiilor pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală de oricare farmacie din ţară aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv a posibilităţii efectuării investigaţiilor paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate la oricare furnizor de profil din ţară. În acelaşi scop, se vor modifica şi unele reguli de prescriere a medicamentelor, introducându-se spre exemplu sancţiuni pentru spitalul sau medicul de specialitate din ambulatoriu care care nu eliberează prescripţia medicală necesară la externare, respectiv după consultarea asiguratului.

TRATAMENTE Totodată, CNAS asigură tratamente şi pentru alte afecţiuni care, netratate, ar putea duce la dezvoltarea de afecţiuni oncologice, cum ar fi, spre exemplu, hepatitele cronice. „Pentru a răspunde cât mai bine necesităţilor pacienţilor oncologici, CNAS va continua dezvoltarea Programului Naţional dedicat acestora. Însă pentru evitarea creşterii incidenţei cazurilor de cancere este necesară conştientizarea populaţiei asupra conduitei preventive, constând într-un stil de viaţă sănătos, dar şi în efectuarea de controale medicale periodice, în condiţiile în care depistarea bolii într-un stadiu cât mai incipient duce la creşterea şanselor de succes ale tratamentelor. În acest sens, doresc să amintesc îndemnul din acest an al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la acţiune individuală şi colectivă în privinţa patologiei oncologice - „Noi putem, eu pot!”, a spus președintele CNAS.



12