Premierul britanic, David Cameron, a declarat că Marea Britanie se confruntă, paradoxal, cu un număr foarte mare de imigranţi italieni, spanioli şi francezi, nu români şi bulgari, avertizând că ar putea pleda pentru ieşirea ţării din UE dacă aceste probleme nu se vor rezolva. ”Marea Britanie este de o mie de ori mai importantă decât Uniunea Europeană. Să fim cinstiţi, UE nu funcţionează corespunzător pentru noi, în acest moment”, a declarat Cameron, pledând pentru renegocierea relaţiei Marii Britanii cu UE. În centrul renegocierii ar fi problema migraţiei în cadrul UE, iar Cameron va pleda pentru obţinerea unor derogări de la principiul libertăţii de circulaţie. Cameron a avertizat că va fi pregătit să le recomande britanicilor să voteze pentru ieşirea din Uniunea Europeană dacă nu reuşeşte să reconfigureze relaţia ţării cu Blocul comunitar.
David Cameron a promis organizarea în 2017 a unui referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la UE, dacă va câştiga alegerile parlamentare britanice în 2015 şi dacă nu va reuşi reconfigurarea relaţiei cu Blocul comunitar.
VINOVAȚII DE SERVICIU Un grup de 30 de imigranţi est-europeni, despre care se crede că ar fi exclusiv români, a provocat o polemică dură, după ce a instalat o tabără de locuinţe improvizate pe malul unui canal, la periferia londoneză Enfield, relatează ”Daily Mail”. Potrivit publicaţiei, imigranţii au împânzit o zonă împădurită din Edmonton cu colibe dărăpănate, făcute din deşeuri de lemn, plastic şi cherestea aruncată. Asemănată cu o mahala din Rio, aşezarea semipermanentă include corturi, un... salon improvizat şi prelate, printre mormane de gunoaie care atârnă inclusiv prin copaci. Locuitorii s-au plâns că ”ghetoul, în care în prezent se află 15 corturi, pute până la cer”, iar alţii susțin că ”mahalaua a provocat pierderi faunei, inclusiv o lebădă”. Organismul public local Transport for London (TfL), care deţine terenul respectiv, acţionează în vederea îndepărtării imigranţilor din tabăra situată lângă canalul Lee Park Way. Imigranţii s-ar fi instalat în zonă în urmă cu şase luni.
Dar nu toţi locuitorii sunt deranjaţi de existenţa taberei. Un tânăr de 18 ani, Alfie Chambers, a declarat că ”sigur că există mult gunoi în zonă, dar se pare că imigranţii ţin zona în care stau destul de curată”, subliniind că este dificil să-ţi dai seama ce gunoi au făcut locuitorii taberei şi ce gunoi au lăsat în urmă vizitatorii. TfL a promis că membrii grupului vor fi chemaţi la audieri, săptămâna viitoare. Şeful Poliţiei din Enfield, inspectorul-şef Paul Healy, a declarat că doi ofiţeri români de poliţie cooperează cu forţele de ordine britanice, pentru a-i aborda pe imigranţi şi a afla de ce vin la Edmonton şi ce paşi sunt de făcut pentru a preveni ca astfel de locuri să ia amploare. Consiliul Local Enfield a declarat că nu este implicat, deoarece tabăra se află pe un teren proprietatea TfL.