Consiliul local al sectorului 10 din Roma a aprobat montarea unei plăcuţe în memoria româncei Maricica Hăhăianu într-o piaţă din capitala Italiei, cerându-i primarului general să aprobe redenumirea pieţei după numele româncei agresată de un italian. Iniţiativa a fost propusă de Partidul Democrat din Italia, care conduce sectorul 10 al Romei şi deţine majoritatea în Consiliul Local. Proiectul de montare a unei plăcuţe comemorative în Piaţa Anagnina a fost aprobat graţie consilierilor locali din PD, din cadrul formaţiunii Italia Valorilor, Federaţiei de Stânga, Uniunii de Centru şi Alianţei pentru Italia. Consilierii din cadrul partidului Poporul Libertăţii (PdL), al premierului Silvio Berlusconi, au părăsit sala în timpul şedinţei. De asemenea, potrivit proiectului, primarul sectorului 10, Sandro Medici (PD), are sarcina de a-i cere primarului general, Gianni Alemanno (PdL), să aprobe denumirea Pieţei Anagnina după numele Maricicăi Hăhăianu. Plăcuţa, pe care va scrie «Maricica Hăhăianu, Râmnicu Sărat 1978 - Roma 2010» este o modalitate simplă dar eficientă pentru trage un semnal de alarmă în legătură cu actele de violenţă, subliniază filiala locală a PD. Iniţiativa de redenumire a pieţei după numele româncei a fost contestată de Dreapta Socială - Flacăra Tricoloră (extremă-dreapta), care consideră că este ”o formă de beatificare”. Formaţiunea a subliniat că, ”dacă ar trebui să fie denumite toate pieţele după numele victimelor agresorilor români, nu ar ajunge toate pieţele din Roma”.
Maricica Hăhăianu, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani, a fost bătută pe 8 octombrie, în staţia de metrou Anagnina (Roma) de italianul Alessio Burtone, în vârstă de 20 de ani. O discuţie mai aprinsă a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn româncei, care a căzut şi s-a lovit cu capul de beton. Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Casilino din Roma şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Miercurea trecută, românca ieşise din comă dar starea ei era în continuare foarte gravă. Pe 15 octombrie, medicii italieni anunţaseră că românca intrase în comă ireversibilă, având edem cerebral grav. După câteva ore, Maricica a murit. Înmormântarea Maricicăi Hăhăianu urmează să aibă loc luni, în România, a declarat soţul victimei, Adrian Daniel Hăhăianu.