Unul dintre cei mai mari caricaturişti contemporani, Nicolae Asciu, dobrogean de origine, însă cunoscut mai mult peste hotare, în SUA, care l-au „adoptat” în urmă cu 40 de ani, s-a stins din viaţă pe 3 martie.
Profesor de desen, înainte de a pleca peste hotare, unde a ilustrat, printre altele, paginele publicaţiilor The New York Times şi The New Yorker, Nicolae Asciu şi-a exersat talentul de caricaturist în paginile ziarului constănţean „Dobrogea nouă”.
„La fel ca Brâncuşi în sculptură şi Tristan Tzara în literatură, şi în domeniul caricaturii s-au remarcat nişte români. Nicolae Asciu, alături de Saul Steinberg, care era tot de origine română, a fost unul din pionierii caricaturii moderne, în sensul în care e cunoscută astăzi. Până atunci, caricatura se reducea la ilustraţie, pe când ei au fost primii caricaturişti care au făcut apel la metaforă”, a spus caricaturistul constănţean Leonte Năstase.
Nicolae Asciu a plecat din ţară în anii ’70, impunându-se ca un mare caricaturist în SUA. De-a lungul timpului, ilustraţiile sale au apărut în paginile publicaţiilor Wall Street Journal, International Herald Tribune, Washington Post şi chiar New York Times.
Leonte Năstase şi-a amintit că l-a întâlnit pe Nicolae Asciu atunci când acesta a revenit în ţară, la Constanţa, în timpul regimului comunist, după ce obţinuse cetăţenie americană. „A fost unul dintre cei mai bine plătiţi caricaturişti ai lumii”, a conchis Leonte Năstase.
Graficianul constănţean mai are în comun cu Nicolae Asciu şi revista „Urzica”, în paginile căreia a publicat şi Alexandru Clenciu, născut la Negru Vodă, publicaţie al cărei redactor artistic era tot un dobrogean, Albert Poch.