În mintea lui Tăriceanu “turismul şi litoralul sînt neimportante pentru Constanţa”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Priorităţile portocalii nasc monştri

În mintea lui Tăriceanu “turismul şi litoralul sînt neimportante pentru Constanţa”

Eveniment 07 Martie 2007 / 00:00 3336 accesări

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a făcut ieri o vizită oficială la Constanţa, în cadrul căreia a inspectat şantierul din campusul Universităţii “Ovidius”. Aici, Tăriceanu a ţinut morţiş să îşi arate aptitudinile de inginer, criticînd planurile viitorului campus universitar. Agenda premierului a inclus apoi o întîlnire cu studenţii de la “Ovidius”, una cu autorităţile locale, urmată de o conferinţă de presă, o vizită la imobilul în care a copilărit, în apropierea Casei Căsătoriilor, în compania lui Gheorghe Hagi, participarea la şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Constanţa. Premierul a plecat apoi spre Cernavodă, pentru a vizita Centrala Nuclearo-Electrică şi a se întîlni cu organizaţia liberală locală. În timpul vizitei în municipiu, Tăriceanu a făcut o serie de declaraţii care au vizat activitatea reprezentanţilor administraţiei publice locale, deşi la întîlnirea de la Prefectură cu autorităţile locale, premierul a preferat să se întîlnească doar cu prefectul Dănuţ Culeţu şi cu reprezentanţii instituţiilor deconcentrate. Atitudinea premierului, “nedemnă de un european”, a fost aspru criticată de către primarul Radu Mazăre, care a spus că apartenenţa politică a aleşilor locali nu ar trebui să influenţeze normalitatea administrativă a unei ţări. ”Faptul că primul-ministru este liberal şi portocaliu nu înseamnă că nu trebuie să discute cu primarul municipiului sau cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, indiferent de culoarea politică pe care o au aceştia. Din cîte îmi aduc aminte, pînă la finele lui 2003, cînd eram primar independent şi era o altă guvernare, cînd venea un ministru, un prim-ministru sau un preşedinte nu era nicio problemă că nu eram văcsuit în aceeaşi culoare ca şi ei. Îl înţeleg pe Tăriceanu că a plecat de la Bucureşti pentru ca să nu se întîlnească cu preşedintele statului, dar nu înţeleg de ce a evitat să se întîlnească cu mine, în calitate de primar. Aveam multe probleme pe care aş fi vrut să le discutăm”, a declarat Radu Mazăre.

Investitorii, goniţi din Constanţa de către Ministerul Mediului

În cadrul vizitei făcute la Constanţa, Tăriceanu a declarat că autorităţile locale ar trebui să îşi schimbe comportamentul faţă de investitori întrucît îi îndepărtează de pe litoral. În replică, primarul Mazăre a afirmat că Ministerul Mediului (MM) este responsabil de acest lucru, întrucît a stopat, în mod voit, mai multe proiecte publice şi private de o importanţă majoră pentru economia oraşului. ”Ştiu că este uşor să faci politică dînd din gură. Aş fi vrut să îi spun domnului prim-ministru că investiţiile şi investitorii străini sînt goniţi, într-adevăr, din Constanţa, dar că responsabil de acest lucru este ministerul pe care îl are în subordine. Proiectele publice sînt deja celebre - şoseaua de coastă şi portul din Mamaia, iar dintre cele private, un exemplu este orăşelul lacustru. În plus, MM a blocat, de un an şi jumătate, un proiect al unui grup de firme privat care are în proiect o mare dezvoltare imobiliară, în valoare de 130 de milioane de euro, în zona Pescărie. Tot ce are caracter turistic este blocat de MM, care, mai nou, vrea să modifice şi Legea zonei costiere pentru a bloca orice fel de investiţie între 0 şi 400 de metri de la malul mării”, a declarat primarul. El a adăugat că investiţiile care nu au avut nevoie de avizul ministresei Sulfina Barbu au fost realizate sau se află în curs de realizare şi sînt cunoscute de către toţi constănţenii: ”Marile lanţuri de magazine care s-au deschis în ultimii ani la Constanţa totalizează o investiţie de 200 de milioane de euro. Reprezentanţii patronatelor îmi mulţumesc pentru acest lucru. Reamintesc şi de mall-ul din Parcul Tăbăcărie, care va fi finalizat în curînd. În plus, tocmai am autorizat o investiţie a unei firme din Austria, în valoare de 25 de milioane de euro, care cuprinde în proiect şi consolidarea străzii Traian. Putem discuta şi despre Tomis Plus, despre terenul care a fost eliberat de către RATC, unde se va construi o dezvoltare imobiliară în valoare de 300 de milioane de euro, despre zona şoselei de centură, unde un grup spaniol va construi o nouă dezvoltare imobiliară, în valoare de 200 milioane de euro”.

Turismul de litoral nu este o prioritate pentru Tăriceanu

În ceea ce priveşte declaraţia primului ministru, conform căreia Constanţa ar trebui să se orienteze spre dezvoltarea unor parcuri industriale, întrucît turismul nu este o afacere de viitor, Mazăre a declarat că, aşa cum a relatat şi articolul publicat în “Financial Times”, în Constanţa există două mari inconveniente pe care premierul nu are de unde să le cunoască: distanţa mare faţă de pieţele europene şi forţa de muncă mai scumpă datorită nivelului de trai mai ridicat decît în alte zone ale ţării în care s-au făcut investiţii majore. ”Aici nu au venit investitorii. În şase ani am avut doar două discuţii. Prima, cu domnul Ion Ţiriac, cu scopul de a aduce aici o companie care fabrică piese pentru firma Mercedes, dar care a găsit o altă locaţie după ce s-a realizat un studiu comparativ între pieţe. Cea de-a doua discuţie am avut-o cu o firmă italiană, pentru construirea unei firme de anvelope pe malul canalului. Din păcate, investiţii industriale mari nu au fost făcute pentru că nu sînt caracteristice aceste zone, indiferent de ceea ce vorbeşte Tăriceanu în campania lui electorală. Arătaţi-mi o companie care a vrut să facă o fabrică la Constanţa şi nu a fost sprijinită de mine. La Constanţa există două importante surse de venit: portul şi turismul. Dacă ne punem împotriva valului şi a pieţei încercînd să facem aici o zonă industrială, riscăm să pierdem. Adică bulgarii pot face turism, dar noi nu”, a precizat primarul. Premierul a mai declarat la Constanţa că este dezamăgit de faptul că oraşul nostru ”a pierdut startul dezvoltării în comparaţie cu alte oraşe”. În plus, el a mai spus că litoralul nostru nu se poate compara cu cel din Spania sau Grecia. Primarul Mazăre a replicat: ”Şi eu am un sentiment de dezamăgire pentru că, pînă acum doi ani, cînd a fost blocată şi trasă în urmă, dezvoltarea Constanţei luase o viteză recunoscută de toată România. Constanţa, la ora actuală, este în urmă cu patru ani. Mare dezamăgire am! Cînd vorbim de investiţii ne referim şi la finanţări. La Spitalul Judeţean Constanţa finanţau evreii. Erau bani care se întorceau peste ceva vreme. Acest lucru trebuie să şi-l reproşeze portocaliii”.

CJC dezaprobă modul de desfăşurare a vizitei primului-ministru în Constanţa

Şi conducerea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) a reacţionat la atitudinea premierului Tăriceanu de a vizita municipiul Constanţa fără să se întîlnească şi cu reprezentanţii administraţiei publice locale. Vă prezentăm integral comunicatul de presă remis ieri de CJC şi semnat de către preşedintele CJC, Nicuşor Constatinescu, şi primarul Constanţei, Radu Mazăre: “Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), în calitate de autoritate a administraţiei publice locale (în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 215 a administraţiei publice locale), dezavuează modalitatea de desfăşurare şi mediatizare a vizitei primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu în judeţul Constanţa. Deşi, conform agendei publice a primului ministru, acesta ar fi urmat să aibă o întîlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale la sediul Prefecturii, evenimentul nu a avut loc. Considerăm că ignorarea cu desăvîrşire a preşedintelui CJC, reprezentantul judeţului în relaţiile cu celelalte autorităţi publice conform legii, şi a primarului municipiului Constanţa, localitate ce concentrează peste 50% din populaţia judeţului, este o sfidare la adresa voinţei liber exprimate de cetăţeni la alegerile locale din iunie 2004. Precizăm că nici instituţia Prefectului, nici vreun reprezentant al Guvernului nu a transmis vreo invitaţie sau informare către CJC referitoare la vizita domnului Călin Popescu Tăriceanu sau la pretinsa întîlnire cu autorităţile locale. Conducerea CJC apreciază că acest comportament se înscrie într-o strategie elaborată minuţios de marginalizare şi izolare a judeţului Constanţa, vinovat în opinia guvernanţilor de votul exprimat în alegerile din iunie 2004”.



12