În Piața Ovidiu încep, sâmbătă, concertele verii SummerKiss

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Patru concerte de zile mari

În Piața Ovidiu încep, sâmbătă, concertele verii SummerKiss

Divertisment 19 Iulie 2016 / 17:04 1628 accesări
Smiley este cap de afiș al primului concert SummerKiss din Piața Ovidiu

Smiley este cap de afiș al primului concert SummerKiss din Piața Ovidiu

Se anunță o vară de neuitat, timp de patru sâmbete consecutive, în Piața Ovidiu, cu artiști aflați... pe val, alături de concertele verii SummerKiss. Sergiu și Andrei, îndrăgiții prezentatori ai matinalului Kiss FM, care vor prezenta și concertele estivale, promit „un show muzical în premieră pentru Constanța și chiar la nivel național”. Startul distracției se va da sâmbătă, 23 iulie, de la ora 20.00, alături de Smiley, Adi Sână, Akcent, Alex Velea, Feli, Cabron și Mihail. Concertele, organizate de Kiss FM și Asociația „Descoperă Constanța”, vor avea loc pe o scenă de mari dimensiuni, cu unul dintre cele mai performante sisteme de sonorizare din România: „L-acoustics K2”.

„Concertele live fac parte din strategia de brand turistic al Pieței Ovidiu, prin care dorim să oferim constănțenilor și turiștilor alternative de evenimente diversificate ca și continut pe tot parcursul anului. De la teatru și film la concerte și spectacole live, toate vor oferi o paletă diversificată de evenimente pentru toate categoriile de public”, a spus Victor Maxim, project manager „Descoperă Piața Ovidiu” și președinte al Asociației „Descoperă Constanța”.

„Suntem pentru prima dată prezenți în Constanța cu proiectul Summer Live Concerts. Am urmărit evoluția Pieței Ovidiu și credem că este cea mai bună locație pentru artiștii, trupele și vedetele ce vor urca pe scena SummerKiss în cele patru concerte live din această vară. Dacă în primele două concerte veți cunoaște deja artiștii preferați, pentru al treilea și al patrulea concert îi vom întreba pe ascultătorii Kiss FM, pe constănțeni și pe turiști ce artiști sau trupe din România ar dori să asculte live pe scena din Piața Ovidiu”, au spus Sergiu și Andrei, de la Kiss FM, care vor și prezenta concertele live din Piața Ovidiu.

Referindu-se la scena de mari dimensiuni care va fi amplasată în Piața Ovidiu încă din 21 iulie, directorul tehnic al evenimentului, Arthur Fleischer de la „Alpha Sound”, a spus că aceasta „este deja cunoscută de vedetele din România, impresionant fiind sistemul audio L-acoustics K2, unul dintre cele mai performante sisteme de concerte live din lume, ce va fi pentru prima dată folosit în Constanța, sistem pe care concertează și marile vedete de peste ocean”.

Pe 30 iulie, între orele 20.00 - 23.00, în cel de-al doilea weekend al festivalului SummerKiss Live Concerts, pe scena din Piața Ovidiu vor urca Carla's Dreams, Delia, Alina Eremia, Lora, Grasu XXL, Guess Who.

Următoarele concerte vor avea loc pe 6 și 13 august, iar alegerea artiștilor aparține publicului.

Citește și:

Maraton de concerte rock și electro, cu „grei“ din România și Anglia

Britanicii de la Editors își aduc... visele pe litoral



12