“Am intrat în cantonament de pe 31 decembrie”, glumea, ieri, Viorel Filimon, selecţionerul lotului feminin de tenis de masă, care pregăteşte deja primul meci al anului. Partida cu Ucraina încheie seria preliminară pentru Campionatul European din luna martie, de la Belgrad şi nu mai are nicio importanţă pentru configuraţia clasamentului. Indiferent de rezultat, naţionala noastră, cu o formulă complet nouă faţă de cea care a cîştigat titlul de campioană europeană acum doi ani, la Aarhus (fără Mihaela Şteff, Otilia Bădescu şi Adriana Zamfir), va termina grupa pe locul al treilea, în spatele Rusiei şi Belarusului, însă va obţine calificarea la turneul final.
Singurul incovenient va fi faptul că, nefiind cap de serie, România va întîlni un adversar mai greu în drumul spre medalii. Revenind la jocul cu Ucraina, programat marţi, 9 ianuarie, de la ora 17.00, la Buzău, antrenorul Viorel Filimon mizează pe garnitura standard din ultima perioadă, cu trei jucătoare constănţene în lot, junioara Elizabeta Samara (locul 107 mondial), Andreea Mămăligă (289), Iulia Necula (196), plus arădeanca Daniela Dodean (96). Dacă primele două se antrenează la Constanţa, în sala Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru”, celelalte vor veni direct la Buzău, după ce joacă la sfîrşitul săptămînii meciuri de campionat în Germania şi Italia. Ucraina deplasează în România o echipă neexperimentată, cu Tatiana Tkaciova (locul 310 mondial), Ganina Gaponova (319), Anastasia Kolţova (323), Ganna Farladanska (379), aşadar victoria nu le poate scăpa, cel puţin teoretic, fetelor noastre. Adevărata provocare va fi însă la turneul din Serbia.