Anual, Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT) realizează un raport privind consumul de droguri în lume. Potrivit acestui raport, un cetăţean european tînăr moare în fiecare oră din cauza unei supradoze, 80% din supradozele fatale fiind asociate cu consumul de opiacee. În fiecare an, în Europa se înregistrează între 7.000 şi 8.000 de decese induse de droguri, deşi consumul de stupefiante în Europa intră într-o etapă mai stabilă. În ceea ce priveşte consumul de amfetamine şi ecstasy, acesta se menţine în general constant sau în scădere, canabisul fiind un alt drog care începe să fie tot mai puţin consumat în Europa. Raportul spune că principalele dificultăţi constatate se referă la consumul de heroină, de opiacee sintetice (de exemplu fentanil), de cocaină, dar şi la numărul mare de decese legate de consumul de droguri. Cei mai mulţi consumatori de opiacee sînt bărbaţii, cu vîrste cuprinse între 20 şi 40 de ani, vîrsta medie în cele mai multe ţări situîndu-se în jur de 35 de ani. Potrivit raportului, în jur de 12 milioane de europeni (între 15 şi 64 de ani) au consumat cocaină cel puţin o dată în viaţă, 11 milioane au consumat amfetamine, 9,5 milioane au consumat ecstasy. În jur de două milioane de tineri europeni (între 15 şi 34 de ani) au consumat amfetamine în ultimul an şi 2,5 milioane au consumat ecstasy, în timp ce 1,3 % din tinerii adulţi raportează un consum anual de amfetamine. De asemenea, în jur de 71 de milioane de europeni (între 15 şi 64 de ani) au consumat canabis cel puţin o dată în viaţă şi aproximativ 7% (23 de milioane) au consumat în ultimul an. Anchetele realizate între 2001 şi 2006 arată că proporţia deţinuţilor (29) care raportează consumul cel puţin o dată al unui drog ilegal variază mult între populaţiile din penitenciare, centrele de detenţie şi ţări, de la o treime sau mai puţin (Bulgaria, Ungaria, România) la peste 50% în cele mai multe studii şi pînă la 84% într-un penitenciar de femei din Anglia şi Ţara Galilor.
Cea mai mică vîrstă declarată de un respondent pentru debutul în consumul de cannabis este de 11 ani, 76,6% dintre consumatorii de cannabis menţionînd însă o vîrstă de debut pînă în 24 ani. În ceea ce priveşte prevalenţa consumului de droguri ilegale de-a lungul vieţii, cel mai consumat este cannabisul (1,5%), urmat de ecstasy (0,4%), heroină (0,1%), halucinogene (0,1%), cocaină (0,1%). Drogul principal pentru care s-a solicitat tratament şi în anul 2007 a rămas heroina - 13%, urmată de medicamentele cu efect hipnotic sau sedativ - 11,5%, alte substanţe - 4,6%, cannabis - 1,7%, metadonă şi alte opiacee - 1,36%, inhalanţi volatili, stimulente - 1,36%, cocaină - 0,4%, halucinogene - 0,07%. Analiza cazurilor în funcţie de vîrsta de debut în consumul de droguri arată că pentru 35% dintre consumatorii de droguri acesta se situează între 15-19 ani, iar pentru 26% - între 20-24 de ani. Referitor la prevalenţa bolilor infecţioase asociate consumului de droguri, specialiştii au constatat o tendinţă de stabilizare a prevalenţei bolilor infecţioase asociate consumului de droguri la valori reduse pentru HIV. Heroina rămîne cel mai frecvent drog pentru care se solicită asistenţă medicală, cele mai multe cazuri de asistenţă pentru consum de heroină fiind în Bucureşti. La nivel naţional sînt aproximativ 40.000 de consumatori de droguri, numai în Bucureşti fiind în jur de 16.800 de consumatori de heroină.