Câţi români sunt mulţumiţi, în prezent, de actualul sistem sanitar? Câţi români au ajuns la medicii din spitale şi au fost ajutaţi, fără să acorde o atenţie? Câţi români au fost operaţi fără să dea şpăgi doctorilor, asistenţilor medicali, infirmierilor, portarilor? Cu siguranţă numărul lor este unul foarte mic. O recunoaşte chiar actualul ministru al Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu, care a revenit, mai hotărât ca niciodată, la şefia unui minister îndelung criticat. Demnitarul a declarat ieri, la conferinţa Mediafax - Talks about Health Reform, cu tema \"Reforma în sănătate 2013-2014\", că trebuie reorganizat aparatul birocratic al sistemului sanitar, în care există o armată de oameni care taie frunză la câini şi cer şpagă şi atenţii, întregul sistem fiind mare consumator de resurse financiare. Nicolăescu a spus că sistemul sanitar lucrează „nefericit” în birocraţie şi a criticat activitatea caselor de sănătate care cer inutil unele acte doveditoare ale calităţii de asigurat, când legea „zice exact cine nu e asigurat”. „Întrebaţi managerii de spitale cu ce se confruntă în relaţia cu casele. (...) De ce medicul de familie se duce în fiecare an să-şi contracteze serviciile de sănătate, el fiind în contract de ani de zile, şi la fiecare contractare i se cere un maldăr de hârtii. De ce? Ca acei oameni care ocupă locuri acolo să justifice că au de lucru. Încerc să vă spun cât de nefericit lucrează acest sistem”, a spus Nicolăescu, adăugând că sistemul sanitar este „mare consumator de resurse financiare” şi a subliniat că sistemul sanitar ar trebui „să lucreze pentru cetăţean, nu pentru autosusţinerea lui”. „Poate afirmaţiile mele sunt foarte tari, pentru unii neîndreptăţite, dar sunt şi o armată de oameni care taie frunză la câini, care cer bani, cer şpagă, cer atenţii. Ştiti aceste lucruri, asta este ţara în care trăim, dar trebuie să le lăsăm aşa la infinit?!, a mai declarat Nicolăescu. Prin declaraţiile sale nu a dorit să supere pe nimeni, că a dorit să iasă în evidenţă mesajul să sunt bani puţini în Sănătate şi, dacă sunt irosiţi şi ei, „nu avem de ce să mai stăm aici, putem să plecăm acasă”.