În scandalul dezinfectanților: în curând va fi dat răspunsul oficial de la SRI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În scandalul dezinfectanților: în curând va fi dat răspunsul oficial de la SRI

Sănătate 16 Mai 2016 / 18:21 517 accesări

Comisia parlamentară pentru exercitarea controlului asupra activității SRI va primi, în perioada următoare, răspunsul oficial de la Serviciul de Informații, sub forma unui document scris, cu privire la criza din Sănătate în scandalul dezinfectanților diluați ai Hexi Pharma, a declarat luni, 16 mai, președintele comisiei, deputatul PSD Georgian Pop. ”Mâine (marți - n.r.) sau în zilele următoare, cel târziu, o să primim răspunsul oficial, adică documentul oficial la activitatea de control, și în mod normal o să fac declarații publice după ce primesc acest document, nu pot face înainte. (...) Până primesc răspunsul oficial și prezint concluziile în mod public, pot să asigur că toate aspectele de controversă publică sunt trecute în conținutul controlului pe care îl efectuăm și practic răspunsul va fi pe toate aceste aspecte”, a precizat Pop, la Parlament, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, în momentul în care se declanșează o anchetă penală de către organele judiciare pe un subiect, o comisie parlamentară își încetează activitatea în ceea ce privește acel caz. În opinia sa, ar fi necesară includerea unui aspect echilibrat în viitoarea legislație privind siguranța națională referitor la miniștrii care ignoră informările SRI. ”Cu siguranță, și în urma consultărilor de la Cotroceni există o comisie mare, din care fac parte membrii tuturor partidelor politice, și ne propunem ca în această perioadă, după campania electorală, în vară, în toamnă, să discutăm updatarea legilor securității naționale și practic viitorul Parlament să-și asume legiferarea unui pachet extrem de important a tot ceea înseamnă legislație pe securitate națională. (...) Eu pledez pentru o formulă echilibrată, pe model nord-atlantic - adică un beneficiar, un ministru sau un președinte de Consiliu Județean care primește o informație să aibă un feedback”, a declarat Georgian Pop, întrebat dacă miniștrii care ignoră informările SRI ar trebui să răspundă penal.

La rândul său, preşedintele Senatului şi co-preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, tot luni, într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu, că există suspiciuni că în spatele firmei Hexi Pharma ”s-ar afla inclusiv un serviciu secret”, afirmând că va solicita Comisiei de Supraveghere a Activităţii Serviciilor să verifice ”dacă sunt anumite legături care duc sau nu la serviciile de informaţii din România”. Totodată, Tăriceanu a menţionat că i-a solicitat primului-ministru Dacian Cioloş să creeze o celulă de criză pentru a analiza situaţia creată de problema dezinfectanţilor din spitale.

CEA MAI NEAGRĂ SĂPTĂMÂNĂ

Directorul Spitalului Clinic de Copii Braşov, Liviu Muntean, vrea să acţioneze în instanţă Hexi Pharma şi spune că ia în calcul varianta de a nu se limita doar la această companie, fiind de părere că în scandalul dezinfectantelor poate fi vorba despre ”un atentat la siguranţa naţională”. Într-o postare pe o reţea de socializare, directorul Muntean scrie că unitatea pe care o conduce a cumpărat de la Hexi Pharma, prin achiziţie directă. ”Am trăit cea mai neagră săptămână din viaţă din cauza dezinfectanţilor/diluanţilor. Spitalul pe care îl conduc a cumpărat de la Hexi. A cumpărat prin achiziţie directă, la preţul cel mai mic de la firma care avea absolut TOATE avizele (spre deosebire de alte firme). Diferenţele de preţ nu erau deloc neglijabile, iar noi ne-am explicat acest lucru prin faptul că Hexi era firmă românească şi nici nu avea verigi intermediare de producţie, distribuţie, etc. Ca manager nu risipesc sub nicio formă banii spitalului, cea mai bună dovadă fiind faptul că am preluat spitalul cu aproape 1.000.000 euro datorie şi am achitat-o în primul an! Ca medic chirurg nu cred că mă poate acuza nimeni de nebunie, adică să cumpăr cu bună ştiinţă dezinfectanţi - apă de ploaie, ar fi însemnat să-mi pun proprii pacienţi operaţi în pericol”, scrie medicul.

Citește și:

Atentat la sănătatea publică, „sub acoperirea“ SRI!?

Comisia de control SRI verifică SRI!

Cum vrea premierul să recâştige încrederea pacienţilor români?

SRI, implicat în scandalul dezinfectanților diluați?



12