Una dintre măsurile preconizate de Federaţia Română de Box pentru a revigora acest sport în ţara noastră este înfiinţarea Campionatul Naţional pe echipe. Ideea este foarte bună, însă nu există destule cluburi care să poată alinia echipe complete, astfel că s-a decis formarea unor selecţionate regionale. La şedinţa de organizare a competiţiei, reprezentantul clubului Dinamo, Dorin Arădăvoaicei, a ridicat mai multe obiecţii în ceea ce priveşte denumirea competiţiei, motivînd că o ediţie de campionat se dispută între cluburi şi nu pe regiuni, o altă problemă fiind acordarea punctelor în clasamentul Agenţiei Naţionale pentru Sport. În urma discuţiilor, reprezentanţii cluburilor şi cei ai FR Box au stabilit că întrecerea se va numi Cupa Federaţiei, iar cheltuielile de deplasare, cazare şi masă vor fi suportate de asociaţiile judeţene de box. Iniţial, competiţia trebuia să reunească la start şase formaţii, însă, după expirarea perioadei de înscriere, doar patru echipe şi-au anunţat participarea în mod oficial: Dobrogea - reprezentată de o echipă formată din 21 de sportivi de la cluburi din Constanţa, Mangalia, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Ianca; Ardeal - 16 sportivi din Arad, Hunedoara, Baia Mare şi Sibiu; Moldova - 17 sportivi din Iaşi, Bacău şi Suceava; Bucureşti - 16 sportivi de la Dinamo, Metrorex şi Olimpia. Tragerea la sorţi a stabilit următoarele întîlniri: Dobrogea - Bucureşti şi Moldova - Ardeal, tur-retur, pe 6 şi 13 septembrie. Finala se va disputa pe 27 septembrie. Conform regulamentului de desfăşurare a competiţiei, meciurile de seniori se vor disputa pe durata a trei reprize a cîte trei minute, cele de juniori trei reprize a cîte două minute, iar cele de tineret patru reprize a cîte două minute. De asemenea, vicepreşedintele FR Box, Vasile Cîtea, a precizat că seniorii vor boxa fără căşti de protecţie.
Prezent la şedinţă, Toma Matei, preşedintele AJ Box Constanţa, a anunţat că în echipa Dobrogei judeţul Constanţa va participa cu boxeri de la Farul Constanţa şi Callatis Mangalia. Aceştia sînt Erol Hasan (48 kg), Alexandru Iorgu (57 kg), Florentin Niculescu sau Petre Şchiopu (60 kg), Ionuţ Gheorghe sau Given Memetali (64 kg), Elvis Suliman (69 kg), Cristian Cristea sau Ionuţ Neacşu (75 kg), Ionuţ Bodilcu (81 kg), Andrei Bodilcu (91 kg) şi Andrei Ştefănescu (+91 kg). La celelalte categorii vor boxa pugilişti din Galaţi, Brăila, Tulcea şi Ianca.