Baschet Club Farul Constanţa a suferit mult în acest sezon până la primul succes obţinut, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 12-a a Ligii Naţionale de baschet masculin, în meciul cu Dinamo Bucureşti. Scorul final, 94-63 (22-12, 21-24, 29-9, 22-18) pentru BC Farul, a venit firesc de această dată, la capătul unei partide controlate cu autoritate şi în care, cu puţin mai multă atenţie, s-ar fi putut depăşi şi suta de puncte într-un meci. Mai importante sunt totuşi cele două puncte care oferă puţin mai multă încredere în lupta pentru evitarea retrogradării.
„Era un pic mai uşor astăzi (n.r. - sâmbătă) şi am învins. Am încercat să jucăm ca o echipă şi am reuşit de data aceasta. Urmează două meciuri grele, cu Sibiu şi Timişoara şi un meci pe care trebuie să îl câştigăm, pe teren propriu, cu Miercurea Ciuc”, a spus la final căpitanul echipei constănţene, Angel Santana. Aflat la primul meci ca antrenor secund la BC Farul, muntenegreanul Zeljko Bubanja a fost încântat că a putut debuta cu o victorie. „Am pregătit bine acest meci. Am întâlnit o echipă fără experienţă, doar cu jucători tineri şi am câştigat. Trebuie lucrat mult la apărare la Farul, în atac am mai corectat nişte scheme şi am reuşit de data aceasta. Vom întâlni acum formaţii mai grele”, a spus Bubanja. Pentru BC Farul au evoluat: Mathis 21p (3x3), Minea 17 (3x3), Wallace 17p, Booth 15p (1x3), Petronic 13p, Olteanu 7p (1x3), Trandafir 3p (1x3), Senai 1p, Ursuleanu şi Santana.
Celelalte rezultate ale etapei: BC Timba Timişoara - BC Miercurea Ciuc 79-70, CSS Giurgiu - CSU Atlassib Sibiu 60-70, BC Mureş Tg. Mureş - BCM Piteşti 78-64, Gaz Metan Mediaş - BC Timişoara 69-77, SCM Craiova - CSM Ploieşti 92-116. Astăzi vor avea loc partidele CSM Bucureşti - CSM Oradea (ora 17.00, Digi Sport 2) şi Energia Rovinari - U. Cluj (ora 19.00, Digi Sport 3).
Clasament: 1. Oradea 21p, 2. SCM Craiova 20p, 3. Tg. Mureş 20p, 4. CSM Ploieşti 19p, 5. BC Timişoara 19p, 6. CSM Bucureşti 19p, 7. Mediaş 19p,... 14. Miercurea Ciuc 13p, 15. BC FARUL CONSTANŢA 13p, 16. Dinamo Bucureşti 12p.