Primele ediţii postbelice oferiseră două mari surprize, finalele memorabile de pe "Maracana" şi "Wankdorf" demonstrînd cît de capricios poate fi uneori balonul rotund. Declinul Ungariei, marea învinsă de la Berna, a fost accelerat de plecările lui Puskas (Real Madrid) şi Kocsis (Barcelona), după revoluţia înăbuşită de la Budapesta, din 1956. “Vinovata”, URSS, în schimb, cucerea în acelaşi an titlul olimpic la Melbourne, 1-0 cu Iugoslavia, şi participa în premieră la un turneu final de CM. Finalista din Australia avea să oprească drumul României spre Suedia, aleasă gazdă a ediţiei din 1958. Generaţia antrenată de Gică Popescu, în care se remarcau Voinescu, Apolzan sau Petschowski, pierdea meciul decisiv de la Belgrad, 0-2, plavii marcînd ambele goluri prin "îngerul albastru" Milos Milutinovic (fratele mai mare al cunoscutului Bora Milutinovic). Un scor normal astăzi, 0-0 s-a înregistrat pentru prima dată în istoria CM, la meciul Anglia - Brazilia! Campioana mondială, RFG, a avut neşansa de a întîlni în semifinale Suedia. Cu "italienii" Hamrin (Juventus), Gren şi Liedholm (AC Milan) în formaţie, nordicii au învins fără drept de apel echipa lui Sepp Herberger: 3-1. Cealaltă semifinală a oferit un meci mult mai frumos, chiar dacă Brazilia s-a impus la scor în faţa Franţei: 5-2. Disputată pe stadionul "Ullevi" din Göteborg, finala mică a atras atenţia prin spectaculoasa evoluţie a Franţei, victoria asupra RFG, 6-3 (1-3 la pauză), aducînd în prim-plan unul dintre cele mai valoroase tandemuri din istorie, Raymond Kopa (triplu cîştigător al Cupei Campionilor cu Real şi “Balonul de aur” al anului 1958) - Just Fontaine, servantul ideal şi golgeterul pur-sînge, devenit, de altfel, cu cele patru reuşite din acest meci, recordmanul turneelor finale (13 goluri).
Finala s-a jucat la 30 iunie, pe stadionul "Rasunda" din Stockholm, în prezenţa a 60.000 de spectatori. Arbitrul N.Latîşev (URSS) a condus formaţiile - Brazilia: Gilmar - Djalma Santos, Orlando, Bellini (cpt), Nilton Santos - Didi, Zito - Garrincha, Vava, Pele, Zagallo; Suedia: Svensson - Bergmark, Gustafsson, Axbom - Boerrjesson, Parling - Hamrin, Gren, Simonsson, Liedholm, Skoglund. Cu tot suportul publicului, suedezii n-au reuşit să facă faţă super-echipei braziliene, care avea să devină singura formaţie ce cîştigă titlul suprem în afara propriului continent (performanţă neegalată). Sud-americanii s-au impus cu 5-2, prin golurile marcate de Vava 2, Pele, Zagallo, respectiv Liedholm. La numai 17 ani şi 8 luni, Pele a devenit cel mai tînăr campion mondial (un alt record neegalat